Ministerul Afacerilor Interne anunţă că prin ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 au fost adoptate unele măsuri care privesc drepturile băneşti ale personalului din instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională pentru anul 2019, notează Mediafax.

Începând cu 1 ianuarie 2019, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie se majorează cu 25% din diferenţa dintre nivelul actual şi cel prevăzut de lege pentru anul 2022, anunţă Ministerul Afacerilor Interne, care precizează că sporurile se menţin la nivelul din decembrie 2018.

Sporurile se menţin la nivelul din decembrie 2018.

Cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, dacă legiuitorul nu a prevăzut în mod expres în cuprinsul ordonanţei de urgenţă o altă modalitate de calcul pentru aceste drepturi.

Se menţine măsura de acordare a majorărilor salariale corespunzătoare pentru activitatea desfăşurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, precum şi cele pentru munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuţii pentru desfăşurarea activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut, care se plătesc prin raportare la solda de funcţie/salariul de funcţie sau, după caz, la salariul de bază cuvenit(ă) majorat, proporţional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiţii.

Se decontează serviciile turistice în cuantum de 1.450 de lei anual, în mod asemănător pentru toate categoriile de personal al MAI.