”În atenția tuturor colegilor și susținătorilor PMP! Vă invităm să ne susțineți în campania de strângere de semnături pentru viitorul Primar General al Municipiului București! Cu Băsescu înainte! Toți pentru București!”. Acesta a fost anunțul care a cutremurat întreaga scenă politică.

În acest moment, Nicușor Dan simte că pierde teren iar Gabriela Firea se pregătește pentru unul dintre cele mai grele meciuri politice din cariera sa. Pentru că așa cum toată lumea știe, Traian Băsescu a câștigat toate cursele electorale în care a intrat. Și la București dar și la Palatul Cotroceni.

Chiar dacă balanța înclină în favoarea lui Traian Băsescu și foarte multe voci spun că nu are cum să nu câștige dacă va intra în cursa pentru Capitală, nu mulți știu, însă, că fostul președinte va avea totuși o pierdere. Este vorba de cea financiară. Și asta pentru că salariul de europarlamentar plus toate beneficiile de pe lângă sunt cu mult peste suma încasată ca primar al Capitalei.

Cât primește de la Bruxelles

Trebuie spus că Traian Băsescu activează în acest moment în Parlamentul European, unde a decis să-și continue cariera politică după ce a fost, vreme de două mandate, președinte al României.

Un europarlamentar primește, lunar, un salariu de 8.700 de euro și rămâne cu 6.824 de euro în mână, după scăderea taxelor către UE. Pe lângă salariu, fiecare europarlamentar beneficiază de decontarea cheltuielilor pentru cazare și deplasări, cât și de o diurnă zilnică. În plus, fostul președinte a prins o funcție importantă în Parlamentul European. Acesta ocupă o poziție de vicepreședinte în Comisia pentru Afaceri Externe, cea mai importantă Comisie a Parlamentului European. Comisia pentru Afaceri Externe s-a aflat mereu în vizorul Germaniei și este condusă de un neamț încă de la înființare.

Trebuie amintit că fostul președinte al României a fost primul pe lista Partidului Mișcarea Populară pentru alegerile europarlamentare.

”Noi mergem cu propria listă şi încercăm să le demonstrăm încă o dată tuturor ipocriţilor din politică faptul că acest partid are vână şi are obiective pentru care se bate. Intrăm în această bătălie politică pentru că vrem ca Traian Băsescu să ajungă la Bruxelles, pentru că România, de când a intrat în Uniunea Europeană, are un gol imens acolo. Nimeni n-a reuşi să se impună şi să le explice europenilor că om fi intrat noi mai târziu în UE, dar suntem o naţiune mare, cu o cultură puternică, cu resurse uriaşe şi dornică de o viaţă mai bună, de salarii ca-n Europa, de pensii ca-n Europa, de o viaţă pe care o merităm. (…) Cu Traian Băsescu primul pe lista de la europarlamentare, vrem să obţinem un scor de 10%”, spunea șeful PMP, Eugen Tomac, la acea vreme.ț

Cât este salariul de la București

Ca președinte al României, potrivit declarațiilor de avere publicate în anul 2014, Băsescu încasa lunar un salariu aproape modic în raport cu funcția sa. Mai exact, acesta primea 6.706 lei lunar, foarte mic, dacă-l comparăm cu veniturile președinților din alte state.

În clipa în care va câtiga Primăria Bucureștiului, veniturile lui Traian Băsescu ar urma să se reducă considerabil. Spre exemplu, pentru funcția de primar, Gabriela Firea a declarat, conform ultimei declarații de avere publicate recent pe site-ul PMB, că a încasat ca primar general un venit anual de 181.206 lei. Asta ar insemna in jur de 3000 de euro pe lună. În concluzie, diferența dintre salariul de europarlamentar și cel de primar este una de la cer la pământ. Însă, pentru Traian Băsescu se pare că aspectul financiar nu îl ține pe loc când vine vorba de o bătălie electorală.

UPDATE 

De altfel, despre banii pe care îi va pierde de la Bruxelles, Traian Băsescu a vorbit și într-un interviu acordat libertatea.

„Este greu de spus dacă voi câștiga. Dacă nu câștig, îmi văd de drum în continuare, la Bruxelles, cu conștiința împăcată că am făcut ultimul gest politic pe care puteam să îl fac pentru PMP. Dacă voi câștiga, sigur, variantă căreia nimeni nu îi dă șanse, mai puțin eu, atunci voi încheia activitatea mea la Bruxelles, renunțând la toate avantajele acestei funcții, un salariu de 6.800 de euro pe lună și la o pensie de mandat de 1.540 de euro”, a spus Băsesccu pentru liberatea.