Și are loc o polemică cu Vaticanul: joi, Pompeo se va întâlni cu secretarul de Stat al Vaticanului, Pietro Parolin, după refuzul Papei Francisc de a avea o întrevedere cu acesta. Motivul? “Trump încearcă ‘să îl instrumentalizeze’ pe Suveranul Pontif”, a declarat, miercuri, Paul Richard Gallagher, secretarul pentru Relațiile cu Statele din Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun, conform ilmessaggero.it

“În discuția mea cu Conte i-am cerut să acorde atenție dreptului la privacy al cetățenilor săi” cu privire la crearea rețelei 5G, a spus Pompeo într-o conferință de presă la Ministerul de Externe împreună cu Luigi Di Maio. Tehnologiile 5G sunt în mare parte chineze, iar China este esența discursului: “Partidul Comunist chinez încearcă să-și exploateze propria prezență în Italia în scopuri strategice proprii, nu sunt aici pentru a încheia parteneriate sincere”, subliniază Pompeo.

Recomandările lui Pompeo cu privire la 5G

Cu privire la 5G, recomandările lui Pompeo găsesc sprijin în Guvern: “Suntem conștienți de preocupările” aliaților noștri americani, “Italia este pe deplin conștientă că asigurară securitatea rețelelor 5G. Rămâne prioritatea noastră absolută și suntem în favoarea normelor europene comune”, a declarat ministrul de Externe Luigi Di Maio, amintind că Roma a adoptat deja o normativă “care sporește capacitatea de monitorizare a Guvernului” în această chestiune, citând așa-numita golden power. “Italia este ferm ancorată la SUA și la UE, de care este unită prin principiile și interesele comune ale țărilor NATO”, a mai reiterat Di Maio.

“Mesajul este clar: Italia este ferm ancorată la SUA și la UE, de care este unită prin interesele și principiile comune ale NATO și ale democrațiilor. Pentru Italia există aliați, interlocutori și parteneri economici. O țară ca a noastră este deschisă oportunităților de investiții, dar niciodată în afara granițelor Alianței Atlantice”, a adăugat Di Maio.

Și China a fost, de asemenea, în centru discursului ținut de Pompeo la simpozionul privind libertatea religioasă, promovat la Roma de Ambasada SUA la Sfântul Scaun (prezenți și secretarul de stat al Sfântului Scaun, cardinalul Pietro Parolin și secretarul pentru Relațiile cu Statele, monsenior Paul Richard Gallagher). Secretarul de Stat al SUA a denunțat că “nicăieri libertatea religioasă nu este atacată mai mult decât în ​​China. Acest lucru se datorează faptului că, precum toate regimurile comuniste, Partidul Comunist din China se consideră autoritatea morală supremă. Un PCC din ce în ce mai represiv, speriat de propria sa lipsă de legitimitate democratică, muncește zi și noapte pentru a stinge lampa libertății… mai ales libertatea religioasă, pe o scară oribilă”.

Un subiect asupra căruia Pompeo a revenit și miercuri după-amiază, după întâlnirea cu Di Maio: “Am muncit pentru a îmbunătăți viața poporului chinez în toți acești ani de administrație. Vrem să nu existe încălcări ale drepturilor omului în acea țară, am scris articolul pentru a onora Biserica Catolică, care i-a apărat întotdeauna pe asupriții din lume. Toți actorii care pot pune capăt acestui regim autoritar al Partidului Comunist din China trebuie să facă acest lucru”.

Pompeo, în vizita sa la Roma, ar fi trebuit să se întâlnească cu Papa Francisc, dar Vaticanul a refuzat întâlnirea în ultimele zile, deoarece SUA este în mijlocul campaniei electorale pentru realegerea lui Trump. Chiar și organizarea unilaterală a simpozionului a stârnit, totuși, o polemică formală între Vatican și Administrația Trump: secretarul Vaticanului pentru Relațiile cu Statele, Paul Richard Gallagher, a definit inițiativa drept ‘o instrumentalizare’ a Papei Bergoglio, în timp ce președintele Trump e la finalul campaniei electorale. “Da, și acesta este tocmai unul dintre motivele pentru care Papa Francisc nu se va întâlni cu secretarul de Stat american, Mike Pompeo”, a spus Gallagher.