Ministrul afacerilor externe al Iranului, Mohammad Javad Zarif, l-a îndemnat joi pe preşedinte ales al SUA, Joe Biden, să ridice sancţiunile împotriva ţării sale, excluzând totodată o renegociere a acordului din 2015 asupra programului nuclear iranian, conform agerpres.ro

Îndemnul Iranului către SUA

Într-un interviu acordat online în cadrul conferinţei Dialoguri Mediteraneene organizate de Italia, ministrul iranian a afirmat că decizia preşedintelui Donald Trump din 2018 de a retrage SUA din acest acord a constituit „o încălcare gravă” a rezoluţiei Consiliului de Securitate al ONU de validare a acestuia.

SUA trebuie să înceteze să încalce dreptul internaţional. Acest lucru nu se negociază. Nu vom renegocia un acord pe care l-am negociat deja”, a declarat Zarif.

Donald Trump a retras SUA în 2018 din acordul încheiat alături de China, Rusia, Germania, Franţa şi Regatul Unit cu Iranul menit să împiedice Teheranul să se doteze cu arme nucleare, estimând că acesta este insuficient pentru a stăvili comportamentele „destabilizatoare” ale Republicii Islamice.

După aceasta, preşedintele republican a restabilit, apoi a înăsprit sancţiunile americane ridicate în 2015, spre nemulţumirea aliaţilor europeni care încearcă să salveze acordul. Ca răspuns, Teheranul a început să încalce unele restricţii impuse pentru activităţile sale nucleare.

În timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie, Biden a afirmat că dacă autorităţile iraniene vor reveni la o „respectare strictă” a limitelor impuse programului lor nuclear prin acordul internaţional din 2015, SUA vor reveni la rândul lor în acord, ca „punct de plecare” pentru viitoare negocieri.

Ales preşedinte, Biden a persistat. „Aceasta va fi dificil, însă da”, a declarat Joe Biden atunci când a fost întrebat marţi de un jurnalist de la The New York Times (NYT) dacă îşi menţine poziţia în această problemă. „Cea mai bună modalitate de a înregistra o anumită stabilitate în regiune” este de a ne ocupa de programul nuclear al Teheranului, a spus Biden. Dacă Iranul se va dota cu bomba atomică, va exista o cursă a înarmării nucleare în Orientul Mijlociu, iar aceasta este „ultima chestie blestemată de care e nevoie în această parte a lumii”, a declarat viitorul preşedinte american.