Așadar, potrivit studiului realizat de Adrenallina Sports PR & more, mai mult de jumătate dintre respondenți consideră că au o viață stresantă – 66% iar principala sursa este locul de muncă – 58,4%. Urmează problemele financiare (23,3%) și situația politico-economică a țării (15%). De asemenea, 70% dintre respondenți ar considera util un program susținut de compania unde lucrează, pentru a-i ajuta în gestionarea stresului, care să conțină mai multe activități, precum: masaj, yoga, abonamente la sală, zonă de relaxare, program flexibil, workshopuri cu informații/ tehnici de gestionarea stresului, sport, consiliere nutriție, ședințe psiholog, coaching, terapie și meditație, excursii în natură. 

Sunt însă și vești bune. Așa cum era de așteptat de la un public interesat de o viață sănătoasă. Astfel, 50% își fac analizele medicale de bază 1 dată pe an și 46,2% se prezintă la consult medical imediat ce simt că îi supără ceva. Doar 20,8% încearcă să își facă inițial automedicație, dar merg și ei la medic imediat ce văd că tratamentul nu are efect.

59% dintre respondenți acordă o îngrijire specială pielii (îngrijire, tratamente, nutriție) și 77% dintre ei acorda o atenție specială alimentației.

Accesare servicii Wellness/ Spa

Sunt destul de la început activități precum yoga/ pilates/ meditațtie; cei care fac mișcare și cărora le pasă de principiile unei vieți sănătoase le practică destul de rar. 64% dintre respondenți accesează servicii de relaxare prin spa (tratamente/ masaj/ saună ș.a.) mai rar de 1 dată pe lună.  Respondenții au spus că apelează mai rar decât și-ar dori la servicii de wellbeing (terapii, meditație, tabere de relaxare, spa, vitamine), în principal din două motive: Timp (35%); Bani (34%).

De asemenea, investiția lunară în sevicii wellbeing (care pot însemna terapii, meditație, tabere de relaxare, spa, vitamine) este destul de scăzută: mai puțin de 100 de lei pe lună pentru majoritatea respondenților (61%).

Pentru cei care merg la spa, factorul cel mai important în alegerea locației este calitatea serviciilor oferite – 51%. Pentru 26% contează prețul, iar pentru 20% recomandările. De asemenea, 25% dintre respondenți consideră că serviciile de spa din România sunt prea scumpe.

Studiul a fost realizat pe baza răspunsurilor a 300 de persoane, din urban, majoritatea cu vârste cuprinse între 26 și 43 de ani, de genul feminin (65%) și masculin (35%).