Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa anunţă că la mitingul PSD de duminică, din Târgovişte, autovehiculele au avut acces în zona unde a avut loc manifestaţia publică pe bază de parolă. Totodată, Poliţia susţine că accesul pietonal nu a fost restricţionat, asta deşi unii cetăţeni, precum şi unii jurnalişti, şi-au exprimat nemulţumirea că nu au avut acces în piaţa unde a avut loc mitingul.

„Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public, cu privire la manifestarea publică organizată duminică, 19 mai, pe raza municipiului Târgovişte, Compartimentul de Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa este abilitat să comunice următoarele: Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dâmboviţa a luat o serie de măsuri pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă şi fără incidente a manifestării publice din municipiul Târgovişte, ca urmare a solicitării organizatorului evenimentului şi în concordanţă cu legislaţia în vigoare”, precizează IPJ Dâmboviţa, conform Agerpres.

Instituţia mai anunţă că avea obligaţia de a asigura protecţia participanţilor la miting. „Potrivit prevederilor Legii nr. 60 din 1991, structurile de poliţie si jandarmerie au obligaţia de a asigura protecţia participanţilor şi de a stabili împreună cu organizatorii măsurile ce trebuie luate pentru desfăşurarea adunărilor publice declarate, în condiţii de deplină ordine. Organizatorul manifestărilor publice are, de asemenea, o serie de responsabilităţi legale în ceea ce priveşte protecţia participanţilor şi desfăşurarea evenimentului în condiţii de siguranţă”, susţine IPJ Dâmboviţa.

Conform sursei citate, organizatorii au stabilit o parolă, iar poliţiştii lăsau să treacă în zonele cu restricţii de circulaţie doar şoferii care ştiau parola. 14 străzi din municipiu au fost blocate circulaţiei, duminică, în intervalul orar 10,00 – 16,00.

„Pentru participanţii la miting a fost stabilită de către organizator şi avizată de autorităţile locale, ca la orice manifestare publică, o zonă în care, pe perioada desfăşurării evenimentului, să poată staţiona autoturismele cu care aceştia au făcut deplasarea. În acest context, având în vedere numărul mare de participanţi, organizatorul activităţii publice din municipiul Târgovişte a luat decizia de a institui o parolă, pentru a facilita accesul autovehiculelor în această zonă, nu în oraş. Restricţiile de circulaţie au fost stabilite în cadrul şedinţei organizate pentru avizarea adunării publice”, mai precizează IPJ Dâmboviţa.

Poliţia mai susţine că traficul pietonal nu a fost restricţionat.

„Facem precizarea că traficul pietonal nu a fost restricţionat, iar riveranilor li s-a permis accesul cu autoturismul. De asemenea, subliniem că restricţii de circulaţie sunt aplicate în cazul oricărui eveniment cu public numeros care se desfăşoară în zone în care, în mod normal, este permis traficul rutier, indiferent de tipul acestor evenimente: activităţi sportive, cultural-artistice, activităţi politice etc”, se mai arată într-un comunicat trimis luni de către IPJ Dâmboviţa.