Adrian Streinu-Cercel s-a vaccinat duminică împotriva noului coronavirus. El a vorbit în acest context și despre obligativitatea purtării măștii de protecție.

Profesorul susține că masca de protecție va fi purtată până în 2023, în caz contrar, chiar și persoanele vaccinate riscă să se infecteze din nou, și le pot infecta la rândul lor și pe cele neimunizate, care ar putea dezvolta forme severed e COVID.

„Teoretic, după a doua doză, la şapte zile deja putem fluiera liniştiţi că nu mai suntem la risc să dezvoltăm infecţii severe cu noul coronavirus. Dar, atenţie, masca va rămâne obligatorie în continuare (…) până în 2023, pentru că acest vaccin ne protejează pe dinăuntru, nu ne protejează şi la nivelul mucoaselor, astfel încât, dacă dăm masca jos şi renunţăm la ea, avem toate şansele să luăm un virus pe care noi pe urmă să îl dăm mai departe unor persoane care nu sunt imunizate şi o să generăm în continuare îmbolnăviri”, a declarat Streinu-Cercel, la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Capitală.

Pandemia, în ochii lui Streinu-Cercel

Totodată, profesorul a comparat pandemia cu o cometă care ”este lungă”. Potrivit acestuia, vor mai exista în continuare cazuri de infectare, însă numărul lor se va împuțina pe parcurs.

„Cometa ştim că are o coadă care este lungă, acea coadă este şi coada pandemiei şi ca atare vor fi cazuri până se vor împuţina suficient de mult astfel încât să putem considera că virusul a ieşit din circuitul biologic normal”, a precizat medicul, fost director al Institutului ”Matei Balş”.

Întrebat de jurnalişti ce se întâmplă dacă o persoană vaccinată intră în contact cu o alta infectată cu virusul noul coronavirus la două săptămâni după rapel, Streinu-Cercel a răspuns că nu va fi nevoie de carantină, însă va fi nevoie de monitorizare.

Românii trebuie să fie precauți în continuare.

„Nu e nevoie să staţi în carantină, este nevoie să vă monitorizaţi. Măsurile de precauţie de până acum ar trebui menţinute şi chiar întărite, pentru ca aceste două elemente – imunizarea prin vaccinare, respectiv măsurile de protecţie – împreună să ducă la reducerea circulaţiei foarte rapide a acestui virus în populaţie”.

Totodată, medicul a mai subliniat faptul că acest vaccin ne protejează de toate tulpinile noului coronavirus care sunt în circulaţie în acest moment. Totuși, el susține că virusul trebuie scpos din circulație, iar acest lucru se poate face doar prin vaccinare.

„Ce va fi peste un an nu ştiu, de aceea trebuie să ne grăbim ca în cursul acestui an să vaccinăm tot ce se poate vaccina şi într-un pas alert în aşa fel încât să imunizăm cât mai multă populaţie şi încercăm să scoatem virusul din circulaţie”, a spus medicul.