Este pentru prima oara cand corporatia isi desfasoara sedinta anuala intr-o tara din Europa Centrala si de Est, in Europa singurele conferinte fiind desfasurate pana in prezent la Berlin si Stockholm. La eveniment vor fi prezenti circa 500 de participanti, printre care si comitetul de directori ai ICANN. Alegerea Romaniei ca tara organizatoare se datoreaza evolutiei numarului de inregistrari de domenii Internet cu extensia „.ro”.

MCTI a primit 15 oferte pentru site-ul dedicat aderarii la NATO

Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei (MCTI) a primit 15 oferte pentru realizarea portalului dedicat aderarii Romaniei la NATO, urmand ca, in urmatoarele doua saptamani, comisia de evaluare sa aleaga executantul. Firmele care au depus ofertele de participare sunt: IQ Software, Total Net, Compaq, Siveco, Romsys, ASF, S&T, Net Consulting, Kepler, Integrator, Softwin, Radix, UTI, Pro Sys si Prima Ltd. Criteriul pentru atribuirea contractului de servicii va fi oferta cea mai avantajoasa din punctul de vedere tehnico-economic.

Alvarion a vandut in Romania de sase milioane USD

Compania israeliana Alvarion, specializata in furnizarea de solutii de acces radio in banda larga si solutii radio pentru retele de calculatoare, a vandut in Romania, anul trecut, de aproape sase milioane USD. Estimarile pentru acest an indica o usoara scadere a vanzarilor, situatie care se va redresa incepand cu 2003. Compania si-a deschis si un birou de vanzari si marketing care sa extinda aria de acoperire a Alvarion pe toata regiunea balcanica. In anul 2000, Alvarion a deschis in Romania un centru de cercetare si dezvoltare, investitia ridicandu-se la un milion USD. Cifra de afaceri a centrului s-a ridicat la 36 miliarde lei, iar profitul obtinut a fost de noua miliarde lei. (Paul Stroe)

Wizrom funizeaza solutii ERP pentru Pepsi

Compania Wizrom Bucuresti, producator de aplicatii software in domeniul economic, va furniza societatii Quadrant Amroq Beverages (QAB), producatorul Pepsi pe piata romaneasca, 120 de licente pentru solutia WizRom Enterprise Management System (EMS). Contractul, castigat in urma unei licitatii, are o valoare de 350.000 USD. Aplicatia Wizrom permite integrarea activitatilor de productie, vanzari, distributie, aprovizionare si resurse umane printr-un sistem centralizat cu baza de date unica, care poate fi accesat din toate cele 17 filiale ale companiei QAB. Wizrom Software a fost infiintata in anul 1992 ca reprezentanta pentru Romania si Europa de Est a firmei WizSoft Inc.

Yahoo si Initiative Media ofera Campionatul Mondial la minut

Portalul Yahoo, in colaborare cu grupul media Inititative Media, asigura online, incepand cu data de 5 iulie, tabloul global al audientelor TV inregistrate de meciurile Campionatului Mondial de Fotbal 2002. Divizia SportsTrack a grupului Initiative pune astfel la dispozitia utilizatorilor rezultate de audienta, analize si rapoarte speciale despre eveniment la adresa
http://yahoo.co.uk/initiativemedia.

SN Radiocomunicatii va extinde acoperirea retelei Zapp Mobile

Societatea Nationala de Radiocomunicatii (SNR) a semnat un contract cu operatorul de telefonie mobila Telemobil, furnizorul serviciului Zapp Mobile, in urma caruia va asigura extinderea gradului de acoperire a retelei acestuia la nivel national. Contractul, in valoare totala de sase milioane USD, va duce, pe termen lung, la acoperirea a 85% din populatia Romaniei. Telemobil a investit in lansarea serviciului aproximativ 150 milioane USD, urmand ca, pana la sfarsitul anului 2003, sa mai investeasca inca 350 milioane USD. Lansat in decembrie 2001 si bazat pe tehnolgia CDMA 2000 (Code Division Multiple Access) in banda de frecventa de 450 MHz, Zapp Mobile este cel mai nou serviciu de telefonie mobila din Romania. Zapp Mobile asigura un transfer de date la o viteza de 153 kbps si acopera mai mult de 61 de localitati din Romania. (Paul Stroe)

Oracle, Red Hat si Dell coopereaza la proiectele Linux

Companiile Dell Computer Corp., Oracle Corp. si Red Hat Inc. au
semnat un contract de asociere in urma caruia vor coopera pentru implementarea de solutii Linux in marile corporatii. Primul pas in acest sens este introducerea de catre Dell a noului soft Linux Advanced Server, produs de Red Had, si a softului de baze de date Oracle 9i pe ultimele sale echipamente PowerEdge. Pretul serverelor PowerEdge cu software-ul inclus se ridica la aproximativ 12.000 USD. Parteneriatul a fost incheiat in urma prezentarii rezultatelor unor studii care au indicat faptul ca marile companii planifica reducerea costurilor tehnologice.
Una din caile prin care pot realiza acest lucru este folosirea sistemului de operare Linux, care este
freeware. Compania Hewlett-Packard s-a aratat la randul sau interesata de realizarea unui parteneriat strategic in acest sens, anuntand introducerea unei configuratii Red Had si soft Oracle pe serverele sale
ProLiant DL 580, care vor fi scoase pe piata in vara aceasta.

Lansare Mozilla 1.0

Dupa patru ani de testari, grupul Mozilla.org a lansat suita
open-source Mozilla 1.0 care include un web browser, client e-mail,
client de chat, precum si un set de instrumente dedicat celor care doresc sa dezvolte aplicatii Internet,
indiferent de platforma de operare. Lansarea versiunii finale a suitei a
fost facuta la o luna dupa ce grupul
a pus la dispozitia utilizatorilor o versiune beta, pentru a testa impactul acesteia pe piata mondiala a browserelor. Specialistii apreciaza ca noul produs a fost foarte bine primit,
in special de catre anii aplicatiilor
open-source care considera
Mozilla 1.0 un rival demn de luat in seama de catre principalii jucatori din
acest sector, Internet Explorer si Netscape Navigator. Aplicatia ruleaza sub toate sistemele de operare.
Suita poate fi descarcata de la http://www.mozilla.org.
(Paul Stroe)

Smecheria saptamanii

Inlaturati aplicatia Task Scheduler din bara de task-uri
Pachetele de instalare Microsoft Windows sau Internet Explorer contin o gama variata de aplicatii, mai mult sau mai putin folositoare. Desi la instalare anticipam, de obicei, care sunt programele pe care le vom folosi pe viitor, se intampla sa constatam ca am instalat si aplicatii pe care nu le vom utiliza niciodata. Daca, de exemplu, nu aveti nevoie de un organizer, programul „Task Scheduler” este inutil, dar mai ales sacaitor, intrucat apare mereu in bara de task-uri. Daca ati omis sa-l debifati la instalare, il puteti dezactiva printr-o simpla cosmetizare a registrilor. Pentru aceasta dati click pe butonul de Start si apoi click pe Run. In casuta de text care apare tastati „regedit” pentru a deschide editorul de registri. In structura de directori deschideti folderul sHKEY_
LOCAL_MACHINEiSoftwareiMicrosofti
WindowsiCurrentVersioniRunServices. Aici veti gasi o valoare numita „SchedulingAgent” care este definita pentru a porni „mstask.exe”. stergeti aceasta valoare si „Task Scheduler” va inceta sa se incarce automat. (P. Stroe)

Softul saptamanii

Program pentru navigarea mai rapida in Windows Explorer

Daca doriti sa adaugati noi functionalitati clasicului Windows Explorer o solutie ar fi instalarea unei aplicatii precum Direct Folders. Ideea acestui add-on este sa ofere utilizatorului o cale rapida de acces a folderelor si fisierelor preferate. Printre facilitatile pe care le ofera Direct Folders putem enumera redimensionarea automata a casutelor de dialog in functie de cerintele utilizatorului, setarea rapida de shortcut-uri catre fisiere, crearea de default foldere pentru fiecare aplicatie instalata pe calculator. Direct Folders adauga automat folderul de lucru in fruntea listei de foldere recent accesate si permite configurarea numarului de intrari in aceasta lista. Un Info Panel ofera date despre sistem si diverse alte statistici. Ultima versiune ofera suport si pentru utilitarul Windows Commander. Programul poate fi descarcat de la http://www.codesector.com/r
r
Graficul saptamaniir
r
Interesul asupra aplicatiilor 3G pe categorii de varstar
Potrivit unui studiu realizat de compania Taylor Nelson Sofres (TNS), viitorul tehnologiilor 3G depinde de consumatorii sub 25 ani. Analistii preconizeaza ca firmele care isi vor concentra campaniile de promovare catre acest segment de varsta vor avea cele mai mari sanse sa devina lideri pe piata legaturilor wireless. Se pare, totusi, ca singura sansa pentru distribuitorii acestui gen de conectare la Internet vor trebui sa formeze aliante strategice cu companiile producatoare de hardware, software si echipamente de retea. Studiul TNS a fost realizat printre detinatorii de telefoane mobile din 33 de tari de pe toate continentele. (Paul Stroe)