Un sfat vechi de când lumea spune că atunci când nu ești sigur pe ce va uram să cumperi aur. Un sfat mai puțin vechi, dar de mare actualitate, zice ca poate ar fi o idee bună să cumperi și obligațiuni emise de Germania. Chiar dacă sunt printre puținele titluri din lume unde plătești ca să le ai(dobânda e negativă, adică nemții sunt plătiți să se împrumute) e o investiție sigură.

Ei bine, prețurile acestor active prețioase cresc , iar asta, paradoxal, înseamnă că Europa se clatină și, până la urmă lumea se cam apropie de o criză.  De ce, pentru că investitorii nu mai merg pe Busă, nu mai finanșează economia, nu mai consumă, stau pe aur.

În ultimele trei luni, preţul aurului a doborât record după record, ajungând la nivelul înregistrat în 2013, peste 1.500 de dolari pe uncie, iar analiştii nu exclud ca valoarea sa să crească încet către cea din 2011, de 1.800 de dolari.

Obligaţiunile guvernamentale cu randament negativ, considerate foarte sigure, de genul celor emise de Germania, şi francul elveţian sunt la mare căutare în rândul investitorilor.

Vestea proastă e că până și aceste obligațiuni aflate la mare căutare s-ar putea să dezamăgească.

Datele şi estimările indică faptul că situaţia economiei germane se va înrăutăţi, mai ales pentru că această ţără se bazează pe cheltuielile populaţiei pentru a îşi asigura creşterea economică.

Sectorul manufacturier german este din ce în ce mai afectat de disputele comerciale internaţionale şi de slăbirea cererii globale.