Steve Jobs, CEO-ul Apple care se află în concediu medical, a discutat aseară cu Barack Obama, deşi tabloidul american National Enquirer a publicat fotografii cu acesta în care părea slăbit şi bolnav.

Preşedintele SUA a discutat despre noile tehnologii cu liderii din domeniu şi a declarat că este dispus să aloce mai mulţi bani pentru noile afaceri, dorind să încurajeze inovaţia.

La evenimentul de aseară de la San Francisco au participat Eric Schimdt, CEO Google, Mark Zuckerberg, CEO Facebook precum şi şefii companiilor Twitter, Yahoo! şi Oracle. Evenimentul a fost organizat de antreprenorul John Doerr.
SURSA: BBC