Artistul Ștefan Bănică a publicat pe pagina sa de Facebook o fotografie în care se află alături de Alexandra Măceșanu, una dintre victimele de la Caracal. Pe lângă poză Bănică a postat și un mesaj de revoltă față de tragedia petrecută la Caracal și ororile lui Gheorghe Dincă.

”Am facut multe poze la viata mea, dar, cand am vazut aceasta fotografie, cu aceasta copila, Alexandra Macesanu, de care nu stiam, poza facuta, se pare, acum 3 ani la Alba Iulia, mi s-a strans inima cat un purice. Ce s-a intamplat la Caracal e o tragedie de proportii. Sunt revoltat, ca majoritatea dintre voi, am un sentiment profund de indignare cu neputinta si amaraciune ca traiesc intr-o tara in care ura, hotia, prostia, coruptia nu mai au nici o limita. Oare cate cazuri „Alexandra”, „Luiza”, „Colectiv” vor mai fi, ca sa ne trezim si sa schimbam ceva real?!”, a spus artistul.