Guvernul vrea să îşi vândă pe bursă acţiunile deţinute la Petrom, dar şi pachete din titlurile pe care le are la alte companii listate, precum Transelectrica ori Transgaz, sau care vor fi listate, printre care Romgaz, subsidiare ale Enel şi E.ON, şi va exercita opţiunea de vânzare a titlurilor deţinute la companii energetice privatizate, estimând încasări de peste un miliard euro.

Pe prima poziţie a listei companiilor tranzacţionate în prezent la Bursa de Valori Bucureşti şi unde statul va plasa pe piaţa de capital o parte din acţiunile minoritare figurează Petrom, iar intenţia guvernului este de a vinde un pachet de 12,64% (din cota totală de 20,64% deţinută de Ministerul Economiei), cu o valoare estimată la 2,43 miliarde lei, se arată într-un document oficial obţinut de Mediafax.

Dacă va face acest lucru, statul va rămâne doar cu participaţia de 8% pe care trebuie să o vândă salariaţilor Petrom, ceea ce înseamnă, practic, ieşirea sa din companie. Acţionar va mai rămâne Fondul Proprietatea, un organism creat pentru despăgubirea foştilor proprietari ale căror bunuri au fost confiscate în regimul comunist.

Ținând cont că OMV, acţionarul majoritar al OMV Petrom, are drept de preempţiune stabilit prin contractul de privatizare, cel mai probabil acţiunile vor fi cumpărate de grupul austriac.

Documentul indică totodată că în subordinea Ministerului Economiei va fi constituită, ca sursă alternativă sau complementară celor bugetare, o structură tip fond de investiţii, care va administra activele statului în industrie şi energie, va participa la finanţarea proiectelor de investiţii şi va valorifica acţiunile deţinute la companiile din portofoliul statului.

Pe listă au mai fost incluse Conpet (unde Ministerul Economiei deţine 58,72% din acţiuni şi vrea să vândă pe bursă 7,72% din titluri, pentru 21,3 milioane lei), Transelectrica (intenţie de vânzare a 15% din acţiuni, pentru 219,9 milioane lei, dintr-un pachet total deţinut de Ministerul Economiei de 73,68%) şi Transgaz (intenţie de vânzare tot a 15% din acţiuni, dar pentru 440,2 milioane lei, dintr-un pachet total de 73,51% din titluri).

O altă companie la care statul va vinde o parte din acţiuni este Oil Terminal, unde Ministerul Economiei deţine o cotă de 59,62% din titluri. Intenţia Guvernului este de a vinde pe bursă 8,62% din acţiuni, cu o valoare estimată la puţin peste 14 milioane lei.

În document se arată însă că, pentru Oil Terminal, este necesară analiza juridică privind statutul de societate strategică la care se impune păstrarea pachetului majoritar.

Acţiunile vor fi scoase la vânzare în trei luni

Toate aceste acţiuni vor fi scoase la vânzare pe bursă în termen de circa trei luni de la data la care operaţiunea va fi aprobată de guvern, iar preţul de ofertă va fi stabilit de către intermediarul ofertei publice şi avizat de Ministerul Economiei.

Într-un interval cuprins între 6 şi 9 luni de la aprobarea guvernului vor fi scoase la vânzare, prin listare la BVB sau licitaţie cu strigare, alte pachete minoritare de acţiuni deţinute de Ministerul Economiei la companii care nu sunt încă tranzacţionate la bursă.

Pe lista pregătită deja de Executiv a fost inclusă compania Romgaz, pentru care intenţia este de vânzare a 15% din pachetul total de 85,01% din acţiuni deţinut de minister, pentru 57,4 milioane lei.

Alte pachete, de câte 17% din acţiuni, vor fi scoase la vânzare prin listare la BVB sau licitaţie cu strigare la GDF SUEZ Energy Romania şi Distrigaz Sud Reţele, la E.ON Gaz Romania şi la E.ON Gaz Distribuţie. La toate aceste trei companii, Ministerul Economiei deţine câte 37% din titluri.

Executivul estimează că prin vânzarea a câte 17% din acţiunile deţinute la aceste trei companii va încasa 164,8 milioane lei, din care 47,8 milioane lei la GDF SUEZ Energy Romania şi Distrigaz Sud Reţele, 42,9 milioane lei la E.ON Gaz Romania şi puţin peste 74 milioane lei la E.ON Gaz Distribuţie.

Pe lista companiilor încă netranzacţionate la BVB, dar la care statul va vinde pachete minoritare de acţiuni prin listare la bursă sau licitaţie cu strigare au mai fost incluse Enel Distribuţie Banat (unde Ministerul Economiei deţine prin Electrica o cotă de 24,87% din acţiuni), Enel Distribuţie Dobrogea (cotă de 24,9% din acţiuni) şi Enel Energie (cotă de 37% din acţiuni).

La aceste trei companii, guvernul pregăteşte vânzarea unor pachete de acţiuni de 14,87% (la Enel Distribuţie Banat, pentru 56,8 milioane lei), de 14,90% (la Enel Distribuţie Dobrogea, pentru 41,7 milioane lei) şi de 27% (la Enel Energie, pentru 37,8 milioane lei).

Executivul vinde şi o parte din acţiunile minoritare

Simultan cu aceste proceduri, într-un interval cuprins între 4 şi 6 luni, Executivul intenţionează să vândă şi o parte din acţiunile minoritare deţinute la companiile privatizate în sectorul distribuţiei de energie electrică, după ce îşi va exercita dreptul de opţiune pentru vânzare prevăzut în contractul de transfer al dreptului de proprietate.

Dreptul de opţiune va fi exercitat la companiile E.ON Moldova Furnizare şi E.ON Moldova Distribuţie (unde Ministerul Economiei deţine câte 27% din acţiuni prin intermediul Electrica), pentru câte 17% din titluri. Guvernul estimează că va încheia tranzacţia într-un interval de circa 4 luni de la depunerea notificării şi că va încasa 30,6 milioane lei, în cazul E.ON Moldova Furnizare, respectiv 110,4 milioane lei, în cazul E.ON Moldova Distribuţie.

Aceeaşi operaţiune va fi efectuată la companiile Enel Energie Muntenia şi Enel Distribuţie Muntenia (unde Ministerul Economiei deţine câte 23,57% din acţiuni prin intermediul Electrica), intenţia Guvernului fiind de a vinde, într-un interval de circa 6 luni, câte 13,57% din titluri, pentru 93,1 milioane lei, la Enel Energie Muntenia, respectiv 683,3 milioane lei, la Enel Distribuţie Muntenia.

Valoarea totală a încasărilor estimate de guvern din vânzarea acestor acţiuni minoritare este de 4,4 miliarde lei, puţin peste un miliard de euro.