Colegiul Producătorilor şi Comercianţilor de Bijuterii arată că adoptarea Ordonanţei de Urgenţă 10/2018 reprezintă cea mai importantă schimbare adusă pieţei metalelor preţioase din România, în ultimii 18 ani.

Astfel, în urma noilor modificări, statul român poate avea o evidenţă clară a tuturor cantităţilor de metale preţioase care părăsesc sau intră în ţară.

”Aprobarea OUG 10/2018 este cea mai importantă schimbare adusă pieţei metalelor preţioase din România în ultimii 18 ani. Sistemul românesc de marcare şi trasabilitate a produselor în piaţă este aliniat astfel celui practicat în alte 15 dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene. Presa a semnalat la vremea respectivă cea mai vizibilă dintre măsuri: obligativitatea marcării tuturor bijuteriilor şi obiectelor din metale preţioase la prima punere pe piaţa naţională cu: marca de titlu a metalului preţios conţinut de aliaj, marca de responsabilitate a producătorului sau importatorului şi marca statului. Însă implicaţiile pe care aceste schimbări le-au adus asupra acestui domeniu sunt mult mai ample”, precizează producătorii și comercianții de bijuterii.

Principalele prevederi

O primă schimbare adusă de OUG 10 este destinată să întărească protecţia consumatorilor români în condiţiile în care înregistrarea strictă a produselor face imposibilă vânzarea pe piaţă a bijuteriilor sub karataje mai slabe fără a exista responsabili pentru asta. Totodată, este exclusă vânzarea către populaţie de aur second hand drept bijuterii noi.

Pe de altă parte, asociaţia profesională din sectorul bijuteriilor avertizează asupra recondiţionării bijuteriilor vechi achiziţionate de la populaţie sau obţinute ca gaj şi transformării lor scriptice în bijuterii noi, magazinele sau casele de amanet erijându-se în producători şi câştigându-şi astfel dreptul de a aplica marca de producător pe bijuterii uzate.

Conform legislaţiei în vigoare, bijuteriile second hand vor putea fi valorificate de către persoanele fizice în aceleaşi condiţii ca şi până acum: magazine de bijuterii care achiziţionează aur de la populaţie, case de amanet, case de licitaţii, consignaţii sau platforme de vânzare de produse second hand.

Magazinele de bijuterii care achiziţionează aur de la populaţie, precum şi casele de amanet care preiau de la populaţie aur pentru garantarea acordării de împrumuturi au, în continuare, exact aceleaşi drepturi pe care le aveau şi până acum: prelucrarea cantităţilor colectate de la populaţie în bijuterii noi (în ţară sau în străinătate), vânzarea lor către traderii de materii prime din metale preţioase, comercializarea lor directă, în măsura în care bijuteriile respective poartă deja o marcă a statului român aplicată după anul 1906.