Guvernul ungar va aloca 2.500 de miliarde de forinţi (aproximativ 8 miliarde de euro), până în 2025, pentru dezvoltare rutieră. 

Două dintre cele mai importante obiective ale dezvoltării sunt: toate oraşele reşedinţe de judeţ să fie tranzitate de un drum expres şi toate autostrăzile să ajungă până la graniţă – a comunicat László Palkovics, ministrul ungar al inovării şi tehnologiei la Berettyóújfalu, cu prilejul finalizării lucrărilor la autostrada M35 şi a inaugurării primului tronson al autostrăzii M4. 

Róbert Nagy, directorul general al Societăţii Naţionale de Dezvoltare a Infrastructurii din Ungaria, a precizat: cele două tronsoane de autostradă, cu lungimea de 23 de kilometri, au fost realizate cu fonduri UE şi cu cofinanţare din partea statului ungar.RADOR