Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, marţi, în Consiliul General, că propune acordarea de eco-vouchere pentru taximetrele din Bucureşti, fiecare tichet urmând să aibă o valoare de 3.000 de euro, echivalentul în lei, la cursul BNR.

Aceste eco-vouchere vor fi acordare tuturor taximetriştilor care deţin autoturisme poluante, a precizat Gabriela Firea. Din 1 ianuarie 2020 se vor acorda, pentru început,  3,000 de eco-vouchere pentru taximetre în programul Rabla Taxi, urmând ca anul următor să fie acordate şi celelalte 2.500 de eco-vouchere pentru taximetre.

”Propun dezbaterii Consiliului general un proiect denumit Rabla pentru taximetre. Este vorba despre acordarea unui sprijin financiar în valoare de 3.000 de euro la cursul în lei al Băncii Naţionale tuturor taximetriştilor care deţin în acest moment autoturisme poluante. Trebuie să recunoaştem faptul că un cetăţean care are un autoturism cu care face două, trei, maximum patru drumuri pe zi în medie, potrivit analizelor pe care le avem la Direcţia de Transporturi, 30 de kilometri într-o zi, pe când un taximetrist poate să ajungă şi la 150 de kilometri pe zi. Prin urmare, iată câtă poluare poate să aducă în oraş un taximetrist care deţine un autoturism poluant. Din totalul de 10.055 de licenţe, potrivit Legii 38 pe care le are municipiul Bucureşti, 7.500 sunt legale şi regulamentare, celelalte fiind în diverse stadii litigioase. Din cele 7.500 de taximetre, 5500 sunt poluante. Aici încearcă proiectul nostru să rezolve problema poluării şi âintim direct din 1 ianuarie 2020 acordarea a 3.000, pentru început, de eco-vouchere pentru taximetre în programul Rabla Taxi, urmând ca anul următor să fie acordate şi celelalte 2.500 de eco-vouchere pentru taximetre”, a declarat Firea.

Edilul spune că efortul financiar este unul mic şi că este vorba despre refinanţarea unui credit accesat în 2005.

”Efortul, aţi putea să spuneţi, că este mare, dar este mic, comparativ cu tot ceea ce se va întâmpla ca efecte pozitive în oraş. repet, pentru sănătatea noastră, a copiilor noştri, a celor care ne vizitează, mult mai impotrtantă este prevenţia decât tratarea unor boli care sunt agravate de poluare. S-a afirmat că pe de o parte oferim o susţinere financiară pentru taximetrştii care au maşini poluante, dar pe de altă parte municipiul Bucureşti se împrumută, iar cei care vor veni după noi vor trebui să plătească facturile noastre. Vă dezamăgesc, noi acum refinanţăm un credin din 2015, iar în acel an, în 2015 s-a refinanţat un credit din 2005”, a precizat Primarul General.