Sute de profesori titulari îşi dau, anual, demisia din învăţământul preuniversitar românesc. Cu toate că situaţia s-a îmbunătăţit, în ultimii ani, numărul dascălilor care aleg să renunţe la cariera didactică după ce au absolvit o facultate de profil şi au reuşit să promoveze examenul de titularizare în învăţământ (considerat unul destul de dificil) este în continuare unul impresionant.

Potrivit datelor Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), obţinute de „România liberă“, în anul şcolar 2017–2018 (10 septembrie 2017 – 31 august 2018) au părăsit sistemul de învăţământ preuniversitar, prin demisie, 424 de cadre didactice cu statut de titular. În acelaşi an şcolar erau înregistrate peste 209.000 cadre didactice titulare.

Capitala ocupă poziţia de lider în clasamentul demisiilor din învăţământ, cu 39 de dascăli care au renunţat la cariera didactică. Pe locul al doilea se clasează, potrivit datelor transmise de inspectoratele şcolare către MEN, judeţul Cluj, cu 35 de profesori titulari care şi-au dat demisia. În top se mai regăsesc judeţele Mureş, cu 31 de titulari care au renunţat la cariera în învăţământ, Braşov (24 de demisii înregistrate), Timiş (23) şi Iaşi (22). Ca zonă geografică, Ardealul a pierdut cei mai mulţi profesori titulari în învăţământul preuniversitar.

În anul şcolar 2016–2017, aproximativ 550 de profesori titulari şi-au dat demisia din învăţământ. Se poate constata totuşi o diminuare a numărului demisiilor, dar aceasta vine în aceeaşi perioadă cu scăderea numărului de posturi din învăţământ. În anul şcolar 2007–2008, 1.263 de profesori titulari îşi depuneau demisiile. În anul şcolar următor, 2008–2009, 802 dascăli titulari abandonau cariera la catedră. În anul şcolar 2009–2010, 573 de profesori părăseau sistemul. Numărul demisiilor creştea din nou în anul şcolar 2010–2011, ajungând la 701 (perioadă ce coincide cu măsurile luate de guvernarea de atunci, diminuarea salariilor cu 25% şi blocarea posturilor, justificate de Executiv prin contracararea crizei economice).

detalii pe romanialibera.ro