Să creezi o companie de la zero nu este uşor, însă dacă ai o idee în care crezi şi reuşeşti să-i convingi şi pe alţii de fezabilitatea ei atunci te poţi considera norocos deoarece studiile arată că mai puţin de 10% din startup-uri reuşesc. Sillicon Valley este considerat raiul startup-urilor, însă pentru a reuşi nu trebuie să fii prezent în Statele Unite. Cel mai bun exemplu este Israelul, un stat mic, fără resurse naturale, care produce mai multe companii start-up de succes decât alte ţări precum China, India sau Canada. În Israel au luat naştere companii precum NDS, cumpărat de Cisco cu cinci miliarde de dolari, Chromatis Networks, achiziţionat de Alcatel Lucent cu 4,5 miliarde de dolari şi Waze pentru care Google a plătit un miliard de dolari. În România potentialul este uriaş, iar printre startup-urile care ar putea fi achiziţionate la un moment dat cu sume la fel de mari se numără Vector Watch, DeviceHub.net, SkinVision, ArKase şi Symme3D. Unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori de pe piaţa locală este Radu Georgescu. Acesta a obţinut zeci de milioane de dolari din vânzarea unor companii precum după RAV (cumpărat de Microsoft), Gecad ePayment (Naspers), Avangate (Francisco Partners) şi Axigen (antreprenori locali). Portofoliul actual a lui Georgescu include firmele Gluru, Gecad Net, Otomed Medical Center, Smart Bill, Soupologie, Pawsquad şi Vector Watch.

Firme cu viitor

Vector Watch proiectează și dezvoltă tehnologii pentru dispozitive portabile care să simplifice stilul de viață. Startup-ul, fondat de Andrei Pitiş, a primit o investiţie iniţială de jumătate de milion de euro de la Gecad pentru ca apoi să atragă încă cinci milioane de euro, dintre care două milioane tot de la Gecad, 1,5 milioane de euro de la fondul 3TS Catalyst, iar restul de la investitori privaţi precum Radu Apostolescu (fost vicepreşedinte eMAG), Bogdan Vlad şi Mihai Popescu. În prezent, startup-ul atacă pieţele internaţionale şi l-a recrutat ca CEO pe Joe Santana, fost director la Timex şi pe designerul Steve Jarvis, care a mai lucrat pentru Nike, Timex şi Accurist Watches. „Într-un an am parcurs un drum plin de provocări, de la lansarea prototipurilor în martie 2015, la trecerea la producția de serie, lansări cu presa în New York, Londra, București, crearea rețelei de distribuţie până la comercializarea produsului finit – în timp ce în paralel se dezvoltă platforma software proprie“, declară, la un an de la lansare, Andrei Pitiș, fondator și CTO Vector.

Un alt start-up de urmărit este DeviceHub.net. Compania oferă posibilitatea de a lega orice fel de dispozitiv electronic la internet, iar apoi datele primite de la dispozitivele respective sunt trimise către consumatori prin intermediul unor aplicaţii mobile sau servicii web. Serviciul permite controlul acestor dispozitive de la distanţă. Startup-ul românesc a primit o finanțare de 80.000 de euro de la hub:raum Cracovia, hub-ul de inovaţie pentru Europa Centrală şi de Est al grupului Deutsche Telekom. DeviceHub.net este totodată singura firmă românească selectată să ia parte la un program de incubare de patru luni în cadrul Challenge Up!, la Londra. Symme3D este numele unui start-up care produce imprimante multifuncţionale şi dezvoltă o platformă pentru imprimare 3D şi gravură laser. Imprimantele printează părţi anatomice umane, care sunt apoi folosite de chirurgi pentru a determina cu precizie poziţia unor tumori, înainte de operaţie. Ideea nu este nouă, însă imprimanta este cea mai ieftină de pe piaţă.

Compania a câştigat numeroase premii şi are mari şanse să devină o companie de succes. SkinVision este pe piaţă de trei ani de zile şi a primit mai multe runde de investiţii de la fondul olandez Personal Health Solutions Capital, în valoare de trei milioane de euro şi de la LEO Pharma, tot trei milioane de euro. „SkinVision ne permite să ne dăm seama de problemele dermatologice pe care le avem din timp. Aplicația este folosită ca un intermediar între pacient și doctor. Avem parteneriate cu clinici dermatologice renumite în lume, iar aplicația este folosită zilnic de zeci de mii de persoane de pe tot mapamondul. E singura certificată pentru a detecta cancerul de piele! Avem și o funcție de galerie, prin care doctorul poate urmări dezvoltarea unei afecțiuni în mod cronologic“, spun oficialii companiei. 

90% dintre startup-uri eşuează, iar principalul motiv este acela că nu există o cerere pentru produsul sau serviciul respectiv

Vector Watch nu este hardware. Nu am investit în hardware, ci în software. E o companie care face un sistem de operare. Vector este tot ansamblul de tehnologii necesare dispozitivelor purtabile.  
Radu Georgescu, antreprenor în serie