Guvernul din Ucraina a prelungit până la finalul acestui an, adică până la 31 decembrie, starea de urgenţă impusă în luna martie pentru a face faţă epidemiei de coronavirus, a anunţat, miercuri, premierul Denis Şmigal, potrivit agenţiei EFE.

Şeful Executivului a declarat, după şedinţa în care s-a luat decizie prelungirii stării de urgenţă: „În lume şi în Ucraina incidenţa COVID-19 creşte. Prin starea de urgenţă sprijinim activitatea tuturor serviciilor implicate în prevenirea bolii.”

Sistem cu patru zone de gravitate a epidemiei: verde, galbenă, portocalie şi roşie

Măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus au fost impuse iniţial în Ucraina în martie. Acestea au fost relaxate parţial începând din luna mai pentru a permite redresarea economiei. Starea de urgenţă, denumită şi „carantină adaptivă”, este prelungită periodic. Prin această procedură pot fi menţinute sau instituite restricţii antiepidemice. ultima prelungire urma să expire la data de 31 octombrie.

De la 1 august, restricţiile sunt aplicate ţinând cont de numărul cazurilor de infectare din fiecare regiune a ţării, fiind astfel stabilite patru zone în funcţie de nivelul de gravitate a epidemiei, respectiv zonele verde, galbenă, portocalie şi roşie. Restricţiile decise prin plasarea unei regiuni într-una din aceste zone includ suspendarea transportului public, a serviciilor publice şi alte măsuri.

Ce măsuri noi vor fi introduse?

Măsurile noi care vor intra în vigoare odată cu decizia de prelungire a restricţiilor privesc limitarea orarului de funcţionare a restaurantelor şi altor localuri între 07:00 şi 22:00, interzicerea participării publicului la evenimentele sportive (cu excepţia celor internaţionale, pentru care Ministerul Sănătăţii va decide de la caz la caz), precum şi limitarea participării la evenimente sau reuniuni la maxim 50 de persoane în zonele verzi, 30 în zonele galbene şi 20 în cele portocalii, scrie Agerpres.

De asemenea, toate companiile vor trebui să-şi trimită angajaţii în telemuncă, acolo unde este posibil, cu menţinerea salariului neschimbat.

Această ţară cu circa 40 de milioane de locuitori a înregistrat până în prezent 363.075 de cazuri de COVID-19, dintre care 6.755 de decese, miercuri fiind confirmate 7.474 de noi îmbolnăviri şi 165 de decese.