De astăzi (luni) a intrat în vigoare ordonanța militară, anunțată de ministrul de Interne, Marcel Vela, împreună cu șeful DSU, Raed Arafat și cu chestorul șef, Bogdan Despescu. Conform mai multe surse, au existat discuții aprinse între toate părțile cu privire la măsurile care urmau să fie anunțate. A câștigat încă o dată partea politică.

S-a optat pentru pregătirea populației în trepte pentru carantina națională, care oricum era inevitabilă, în contextul în care mai multe state europene au luat deja măsurile draconice, care au fost cerute cu insistență și de mulți medici români, care ar fi amenințat inclusiv cu demisii.

Conform mai multor surse, Raed Arafat ar fi insistat pentru trecerea rapidă la scenariul 4 deoarece mulți dintre români au refuzat să respecte rugămințile autorităților și au ieșit în număr mare pe străzi, crescând riscul de infectare comunitară cu COVID-19. Cum sistemul nostru medical este foarte vulnerabil, creșterea masivă a numărului de cazuri l-ar paraliza instant. De altfel s-a și văzut câte cadre medicale au fost infectate într-un timp record. Și dacă medicii se îmbolnăvesc, cine ne mai tratează?

În Italia au murit deja peste 20 de doctori, o parte fiind dintre cei care deși erau la pensie, au vrut să vină să ajute.

Cu toate acestea, politicienii s-au opus unui text în care să scrie cuvântul OBLIGAȚIE, invocând dreptul la libertate al cetățenilor și trecutul nostru comunist, care a lăsat urme adânci. Și președintele Klaus Iohannis a încercat să facă apel la conștiința cetățenilor, fără prea mult succes.  De altfel nici alte naționalități nu au respectat regulile, așadar inconștiența criminală nu este tipică doar românilor.

Guvernanții au considerat că este mai bine ca populația să fie pregătită treptat pentru ceea ce urmează. Doar că această pregătire s-ar putea să ne coste scump. Comparativ cu Ungaria, curba de creșterea a cazurilor de infectați cu coronavirus este mult accentuată.

Ultima decizie din scenariul 3

În urma mai multor dezbateri aprinse s-a ajuns ca ordonanța militară să fie formulată sub forma unor recomandări. Jurnalistul Dan Andronic susține că aceasta are titlu obligatoriu oricum, fiind ordonanță militară, deci toată lumea ar trebui să se supună. Doar că aceasta este atât de interpretabilă încât mulți dintre români continuă să nu respecte nicio regulă.

Ministrul Sănătății, Victor Costache a luat și el ultima măsură din scenariul 3 chiar astăzi. A intezis operațiile și internările, cu excepția celor urgente, în vederea pregătirii spitalelor pentru un număr mare de bolnavi ce se anunță în următoarele zile.

Toate acestea, dublate de o creștere alarmantă a numărului de infectați, conduc la concluzia că măsuri OBLIGATORII mai aspre decât recomandările se vor lua în următoarele zile. Probabil obligațiile din ordonanța militară, valabile după ora 22.00 vor fi aplicate pentru întreaga zi. Dacă vom ajunge la 1000 de infectați în două zile, probabil că miercuri se va face un nou anunț.

Ce măsuri au intrat în vigoare de astăzi puteți citi AICI.