"Ne aşteptăm ca deficitul guvernamental general să se adâncească până la 3% din PIB în 2016 de la 0,7% în 2015. Din cauza noilor măsuri, de genul unei noi runde de reducere a TVA şi a accizelor, care ar urma să intre în vigoare la începutul anului următor, ne aşteptăm la o nouă deteriorare a deficitului până la 3,5% din PIB în 2017", estimează agenţia de evaluare. În plus, analiştii Standard&Poor's avertizează că dacă iniţiativele legislative avute în vedere de parlamentari înaintea alegerilor, precum reducerea contribuţiilor sociale, majorarea punctului de pensie şi noi creşteri salariale, nu vor fi însoţite de măsuri compensatorii atunci deficitul guvernamental ar putea să crească mai rapid decât se preconizează în prezent.

Cu toate acestea, "credem că perspectiva (României -n.r.) de a fi inclusă încă odată în procedura de deficit excesiv a Comisiei Europene ar trebui să îi motiveze pe factorii de decizie să demareze din nou o consolidare fiscală, indiferent de ideologie. În acest context, credem că este puţin probabil ca majorările salariale în sectorul public să fie inversate, dar investiţiile ar putea avea de suferit", afirmă Standard&Poor's.

Potrivit agenţiei de evaluare, perspectiva Stabilă asociată ratingului României reflectă echilibrul între posibilitatea ca deficitului fiscal şi cel extern să se majoreze, pe de o parte, şi datoria guvernamentală şi externă modestă, pe de altă parte.

Standard&Poor's adaugă că ar putea îmbunătăţi ratingul României dacă consolidarea bugetară va fi reluată iar datoria guvernamentală va intra pe o traiectorie descendentă, inclusiv prin restructurarea sau privatizarea companiilor de stat şi în condiţiile în care cadrul de guvernanţă al Românei se va îmbunătăţi, ceea ce ar însemna o creştere macroeconomică şi finanţe guvernamentale mai predictibile şi mai stabile.

În schimb, ratingul României ar putea fi înrăutăţit dacă inversarea politicilor va provoca deteriorarea semnificativă a deficitului guvernamental, datoriei şi costurilor cu împrumuturile sau dacă vor reapărea dezechilibre externe. Agerpres