Ministerul Sănătăţii a anunţat, miercuri, că a transmis Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Regional cererea de finanţare pentru Spitalul Regional de Urgenţă Cluj.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului, este în pregătire procedura de achiziţie publică de servicii pentru elaborarea proiectului tehnic al Spitalului Regional de Urgenţă Cluj.

„Construirea spitalelor regionale reprezintă o prioritate a echipei noastre. Am avut o discuţie cu reprezentanţii departamentului pentru construirea spitalelor regionale pentru a verifica stadiul în care ne aflăm, dar şi pentru a vedea ce putem face să urgentăm paşii ce trebuie realizaţi până la sfârşitul anului. Vom susţine respectarea calendarului depunerii cererilor de finanţare, pentru a semna cât mai curând posibil contractele de finanţare cu AMPOR şi asigurarea sprijinului Comisiei Europene pentru realizarea acestor proiecte majore”, a declarat Victor Costache, ministrul Sănătăţii, citat în comunicat.

Proiectul Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi este cel mai avansat, fiind trimisă la AMPOR cererea de finanţare în luna octombrie, iar, în paralel, ministerul a demarat procedura de achiziţie publică pentru achiziţia de servicii de proiectare pentru elaborarea proiectului tehnic, se arată în comunicatul citat.

În luna noiembrie, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, au fost aprobaţi, prin Hotărâre de Guvern, indicatorii tehnico-economici pentru Spitalul Regional de Urgenţă Craiova, iar până la începutul lunii decembrie se va transmite la AMPOR şi cererea de finanţare pentru acest proiect.

Te-ar putea interesa și: