Persoanele vulnerabile beneficiază de măsuri şi acţiuni de protecţie socială fără restricţie sau preferinţă faţă de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, categorie socială, opinie, sex ori orientare sexuală, vârstă, apartenenţă politică, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare HIV sau apartenenţă la o categorie defavorizată.

În cadrul proiectului „Accesul la sistemul juridic prin perspectiva grupurilor vulnerabile – Justiție pentru toți”, implementat de Asociaţia pentru Implicare Socială, Educaţie şi Cultură (ASISED), aflaţi de la specialişti din domeniul dreptului care sunt pașii ce trebuie urmați dacă vă considerați o persoană discriminată.

Dreptul la egalitate în fața legii și la protecție împotriva discriminării pentru toate persoanele constituie un drept universal recunoscut de Declarația Universală a Drepturilor Omului, de Convenția Organizației Națiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de discriminare a femeilor, de Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială și de Convențiile Organizației Națiunilor Unite privind drepturile civile și politice și drepturile economice, sociale și culturale, precum și de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnate de toate statele membre.

Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe baza criteriilor prevăzute de legislația in vigoare.

Criteriile stabilite de legislatia românească sunt: rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, in condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.  (Art.2 alin.1 Ordonața 137/2000 republicată).

Ca atare, discriminarea este o acțiune care presupune un tratament diferit, nedrept față de persoane din cauza apartenenței lor la un anumit grup social. Există mai multe forme de comportamente discriminatorii, dar toate au în comun faptul că implică o anumită formă de excludere sau de respingere. Important de reținut este faptul că discriminarea este ilegală și este sancționată de lege.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, autoritate de stat autonomă, sub control parlamentar, care investighează, constată şi sancţionează faptele de discriminare, este competent să primească petiţii privind discriminarea pe orice criteriu. Totodată, persoana discriminată are la îndemână şi alte posibilităţi legale, despre care puteţi citi accesând site-ul www.justitie493.ro. Prin intermediul site-ului proiectului „Accesul la sistemul juridic prin perspectiva grupurilor vulnerabile – Justiţie pentru toţi”, veţi putea adresa gratuit întrebări de natură juridică, iar experţi în domeniul dreptului vă vor răspunde în cel mai scurt timp.

Proiectul „Accesul la sistemul juridic prin perspectiva grupurilor vulnerabile – Justiţie pentru toţi”, cod SIPOCA 493/MySMIS 125435, este co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020, Axa prioritară 2. Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente, Obiectivul specific 2.3. Asigurarea unei transparențe și integrități sporite la nivelul sistemului judiciar în vederea îmbunătățirii accesului și a calității.

Proiectul este implementat în perioada 07.03.2019 – 06.10.2020 și are o valoare totală de 2.176.528 lei din care asistență financiară nerambursabilă 2.132.997,44 lei, iar contribuția proprie este de 43.530,56 lei.

Scopul proiectului „Accesul la sistemul juridic prin perspectiva grupurilor vulnerabile – Justiţie pentru toţi” îl reprezintă facilitarea accesului la justiție al cetățenilor, în special al grupurilor vulnerabile, prin activități de informare și promovare a drepturilor și serviciilor de care pot beneficia, dar și prin îmbunătățirea calității serviciilor juridice.

Principalele rezultate atinse/aşteptate ale proiectului sunt:

  • 600 de practicieni ai dreptului care beneficiază de activități de dezvoltare/aprofundare cunoștințe în domeniul protecției juridice a drepturilor omului;

  • 18 workshop-uri organizate online, la care vor participa peste 432 de avocați, pentru consolidarea capacității avocaților privind acordarea asistenței juridice în cazurile de discriminare;

  • 25 de sesiuni de informare în rândul cetățenilor cu scopul de a îmbunătăți accesul cetățenilor la justiție, cu accent pe grupurile vulnerabile, la care vor participa peste 875 de persoane;

  • 1 Ghid privind acordarea asistenței juridice gratuite și distribuirea acestuia către 500 de persoane;

  • Dezvoltarea unei platforme online cu resurse și informații juridice.

Pentru a afla detalii suplimentare legate de proiect, vizitați site-ul www.justitie493.ro. Persoana de contact este: Alexandru Tăcină, responsabil comunicare și promovare; Telefon: 0734480662.

Proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020