În pofida incertitudinilor cauzate de Brexit, Marea Britanie continuă să fie principala ţară de provenienţă a turiştilor care au vizitat Spania în perioada ianuarie-iunie 2017, cu 8,6 milioane de vizitatori, în creştere cu 9,1% faţă de primele şase luni din 2016. Pe locurile următoare se află Germania, cu 5,5 milioane de turişti (9,6%), şi Franţa, cu 4,7 milioane turişti (4,9%). De asemenea, a crescut cu aproape 40% numărul de turişti din SUA, la 1,2 milioane. 

Numărul turiştilor străini care au vizitat în iunie statul iberic a urcat cu 11,6%, la 8,4 milioane. Cei mai mulţi turişti au venit din Marea Britanie (2,17 milioane, în creştere cu 4,2% faţă de iunie 2016), Germania (1,41 milioane de turişti, avans de 15,9%) şi Franţa (860.034 turişti, expansiune de 4,4%). 

Spania a încheiat anul 2016 cu o cifră record de 75,6 milioane turişti străini, cu 10,3% mai mulţi faţă de anul anterior şi peste estimările Guvernului. Cei mai mulţi vizitatori străini au fost din Marea Britanie – 17,8 milioane. 

Potrivit experţilor, creşterea înregistrată de Spania ca destinaţie turistică s-a datorat situaţiei politice şi de securitate din ţări precum Tunisia, Egipt sau Turcia, principalii săi competitori, în special pe durata sezonului estival. 

Turismul are un aport de 11% la Produsul Intern Brut al Spaniei, conform datelor Institutului Naţional de Statistică. 

AGERPRES