Ministrul Sănătății face ordine în sistemul medical. Sorina Pintea va urmări în timpul vizitelor de spitale dacă sunt respectate normele de igienă. Aceasta a trecut chiar la amenințări

„După 27 mai va fi prima vizită inopinată şi ştiu şi unde voi merge. Eu îmi aleg aceste spitale în funcţie de reclamaţii. Vă imaginaţi că în momentul în care ai 62 de reclamaţii de la un spital începi să-ţi pui anumite semne de întrebare. Adică nu or fi toţi nebuni cei care reclamă. Deci, sunt probleme şi merg în funcţie de numărul de reclamaţii. Pot să vă spun că marea majoritate a reclamaţiilor sunt legate de condiţiile igienico-sanitare, de păstrare a igienei. Mi se scrie de genul: când veniţi dumneavoastră se face curăţenie, dar eu pot să spun că sunt şi manager şi femeie şi văd dacă s-a făcut curăţenie astăzi sau dacă se păstrează”, a afirmat ministrul Sănătăţii, la Horezu, după o vizită la Spitalul Orășenesc, despre care a spus că este printre puținele fără reclamații.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a trecut chiar la amenințări care vizează cadrele medicale din spitale.

„Există un protocol de triaj pe care l-am publicat acum, dar pe de altă parte, pe site-ul ministerului, sunt publicate şi amenzi. Actul normativ va intra în vigoare la expirarea perioadei de transparenţă şi atunci, cine îşi permite să ţină pacientul în sala de aşteptare fără să aibă cod roşu înăuntru va plăti o amendă substanţială”, a mai spus ministrul, conform Agerpres.