Trebuie menționat că decizia nu este definitivă iar Sorina Pintea poate fi atacată oricând de procurori. Fostul ministru al Sănătăţii a fost trimisă în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită.

A fost înlocuită oficial din funcția de conducere a Spitalului Judeţean Baia Mare

Fostul ministru a fost înlocuit oficial din funcția de conducere a Spitalului Judeţean Baia Mare.

Este vorba despre managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Baia Mare, Vasile Pop, care a revenit în funcţie prin dispoziţia preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Gabriel Zetea, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.

Potrivit sursei, contractul fostului manager al SJU, Sorina Pintea, a încetat la termen, în 16 mai, (în intervalul aprilie – mai acel contract a fost suspendat pentru incapacitate temporară de muncă), iar la propunerea Consiliului de Administraţie al unităţii medicale, în 21 mai s-a constatat încetarea raporturilor de muncă, fapt care a necesitat numirea unui manager-interimar până la organizarea concursului de ocupare a postului.

„Am semnat contractul de management al vechiului şi noului manager, Vasile Pop, cel care a condus Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare în ultimii doi ani şi jumătate, cu mici întreruperi. (…) Vom demara, în cel mai scurt timp, o procedură transparentă de concurs, astfel încât Spitalul Judeţean, unul dintre cele mai importante spitale publice din nord-vestul României, să fie condus de cel mai potrivit manager. Am discutat în aceste zile cu managerul interimar, Vasile Pop, şi am restabilit priorităţile imediate ale unităţii medicale, pe termen scurt şi mediu. În primul rând, suntem preocupaţi de protecţia personalului medical şi a pacienţilor, fapt pentru care vom menţine măsuri cât mai ridicate de siguranţă pentru toţi cei care lucrează sau apelează la serviciile Spitalului Judeţean din Baia Mare”, a declarat Gabriel Zetea.