Dezvăluiri de ultimă oră despre fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea. Aceasta a fost scoasă din Arestul Central și va ajunge la Spitalul Sfânta Maria, unde va fi consultată de medicul curant. Sorina Pintea suferă de o maladie autoimună rară și a cerut încă de ieri să ispășească arestul preventiv la spital, din cauza problemelor de sănătate.

Sorina Pintea, scoasă din arest

Sorina Pintea a fost scoasă din arest. Ea susținea că vrea să ajungă în grija doctorilor pentru investigații de specialitate după ce starea ei de sănătate s-a înrăutățit, în condițiile în care suferă de o boală nu tocmai ușoară.

Inițial, duminică dimineață, la centrul de detenție a fost chemat un echipaj al Ambulanței. Sorina Pintea a primit tratament acolo, iar specialiștii nu au considerat că este necesară internarea.

Potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), fostul ministru, actual manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, din județul Maramureș, Sorina Pintea ar fi primit mită pentru a acorda un contract de achiziție publică.

Sorina Pintea a fost trimisă în spatele gratiilor pentru 30 de zile sub acuzația de luare de mită în formă continuată.

„În perioada decembrie 2019 – 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro și 120.000 lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect <proiectarea și executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente>, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială”, anunță, sâmbătă dimineața, DNA.