Deși nu mănâncă carne, Ana va încerca să îi impresioneze pe chefi cu un preparat sofisticat, rețeta preferată a tatălui său: mușchiuleț de porc în crustă de fistic, cu piure de mere.

Mai mult decât atât, Ana își va face apariția în platou cu o surpriză specială pentru Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu.

”Ana știe să gătească, ea e cea care pregătește mâncarea în familie, pentru că eu nu stau deloc bine la acest capitol. S-a pregătit foarte mult pentru aceste audiții, a încercat să facă preparatul de mai multe ori acasă ca să îi iasă cât mai bine în platou. Rețeta e una destul de consistentă, motiv pentru care chefii au pariat că în spatele ușilor se află un bărbat, atunci când au văzut ce e în farfurie. Am avut mari emoții pentru ea, pentru mine nu am în mod normal, dar pentru că ea am avut, pentru că nu prea a apărut în emisiuni până acum…doar foarte rar. Iar de data asta ea a fost cea care și-a dorit să se înscrie.”, a afirmat Daniela Crudu, cea care o va și susține pe sora sa din culisele ”Chefi la cuțite”, citată de Antena1.ro.