Probabil că cei de la Ford s-au gândit la şoferii din România, care schimbă banda sau intră în intersecţie fără să semnalizeze, sau care, dimpotrivă, uită semnalizatoarele pornite şi-i încurcă pe ceilalţi participanţi la trafic.

Este vorba despre o opţiune pe care cei de la Ford au implementat-o, pentru că semnalizarea înainte de a schimba banda să devină mult mai uşor de efectuat. Astfel, prin simpla apăsare a manetei de semnalizare, aceasta dă un semnal de 3 ori, revenind la poziţia iniţială fără să fie necesar ca şoferul să-i mai acorde atenţie.