La scurt timp dupa ce s-a instalat la Palatul Victoria, premierul Ludovic Orban a vorbit despre posibilitatea reintroducerii taxei auto de primă înmatriculare. Prim-ministrul a declarat că susţine introducerea unei astfel de taxe, care să ţină cont de cât de poluant este autovehiculul. Ludovic Orban a precizat totuşi că, mai întâi, trebuie să se ajungă la o variantă agreată de Comisia Europeană, pentru a nu se mai repeta situaţiile din trecut.

“Cred că ea trebuie să fie concepută ca taxă de poluare şi cuantumul taxei să depindă de cantitatea de noxe eliberate în atmosferă. Formulele care au fost încercate au intrat în contradicţie cu reglementările la nivel european. Se ştie că taxele indirecte trebuie să respecte reglementările europene […] Această taxă poate fi gândită şi ca un impozit pe proprietate variabil, dar şi aici există riscul să contravenim principiului că o taxă depinde de valoarea unui bun”, spunea prim-ministrul joi, la preluarea mandatului de către noul ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe.

Vineri, premierul Orban şi-a nuanţat declaraţiile care au îngrijorat deja şoferii din România. El a precizat că în 2020 nu va fi introdusă o astfel de taxă.

“Atunci am spus că vom discuta cu Comisia Europeană pentru a găsi o formă acceptată. Oricum, în cursul anului viitor nu va apărea nici o taxă nouă”, a declarat Ludovic Orban vineri, după o întâlnire avută cu guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu.