Dezvăluiri uluitoare înaintea alegerilor europarlamentare și a referendumului pe justiție. Un medic a fost amenințat și jignit de un primar PSD. Este vorba despre Nicoleta Disea, de la dispensarul comunei Botoșești Paia din județul Dolj. Aceasta spune că primarul Ion Moraru i-a cerut să elibereze adeverințe medicale pentru zeci de oameni, pe baza cărora să se ducă la aceștia cu urna mobilă.

Disea l-a refuzat pe edil deoarece pe listă se aflau persoane decedate, bolnave psihic sau perfect deplasabile. Refuzat, Moraru a înjurat-o și a amenințat-o că o dă afară din comună.

Ion Moraru a confirmat că l-a trimis la dispensar pe contabilul primăriei cu listele respective, dar a susținut că nu existau persoane decedate pe ele. ”Acum câteva zile a venit la dispensar un subordonat al domnului primar Moraru. Mi-a dat o hârtie cu vreo 70 de nume și mi-a spus să le fac adeverințe pentru lista mobilă. I-am zis că nu i le fac pe loc pentru că am nevoie de timp să mă uit peste numele de pe listă”, a spus medicul, conform g4media.ro.

Și asta nu e tot. Medicul Disea a continuat dezvăluirile. ”Primul lucru pe care l-am observat, la prima privire aruncată pe hârtia adusă de la primărie, au fost două nume de persoane care decedaseră de curând, una pe 12 mai, alta pe 17 mai. Știam pentru că eu însămi le făcusem certificatele de deces. Apoi am văzut că pe listă erau și persoane cu probleme psihice, oameni fără discernământ, debili mintal. Însă, tot acolo erau și oameni sănătoși, persoane perfect deplasabile. Îi cunosc pe toți, doar sunt medic în comună. Mi-am dat seama că pe domnul primar îl interesau doar ștampila și parafa mea. Am decis să nu-mi risc pâinea și meseria”, a mai dezvăluit medicul.

”L-am întrebat pe domnul primar dacă lista pe care mi-a trimis-o este însoțită și de solicitări individuale ale oamenilor. Mi-a zis că da, că au trimis oamenii solicitările la primărie. I-am spus că legea prevede altceva, că nu la primărie trebuie trimise solicitările. Mi-a zis că sunt prost informată, că nu știu nimic. I-am spus din start: <<E parafa mea>>. <<Ei, hai, e parafa ta. Nu pleacă nicăieri parafa ta, rămâne în secția de votare>>. Domnul primar mi-a spus că și bolnavii psihic au dreptul de a vota. M-a făcut în toate felurile, m-a amenințat. Mi-a spus: <<Am început războiul cu dumneata. O să-ți smotocesc mutra aia pentru că îți bați joc de mine, bandito și nenorocito. O să intru cum a intrat Ștefan cel Mare în turci și i-a decapitate pe toți >>. Au urmat înjurături: <<Taci în aia a mă-tii din gură, lasă că pun eu mâna pe tine>>. A zis că mă distruge. A zis că datorită lui am ajuns eu acolo. Dar eu nu aparțin de primărie, ci de Casa Națională de Sănătate. I-am spus că dacă nu încetează cu jignirile și amenințările o să-I fac plângere penală pentru hărțuire. M-am consultat și cu un avocat. Mi-a spus că mă distruge, că mă elimină, că el are relații. Să vedem ce relații are domnul primar. Eu nu am nicio relație”, a mai spus Nicoleta Disea, conform sursei citate.