Pentru cei care au crescut în timpul Războiului Rece, amenințarea războiului nuclear era „coșmarul final”, potrivit unei analize NationalInterest.

Perspectiva unei zile obișnuite întrerupte de alarma unui atac aerian și căldura unei explozii termonucleare devenise tot mai reală. Emisiuni TV precum The Day After și Threads au descris în mod realist atacul nuclear și dezastrul lăsat în urmă.

O mare parte a lumii industrializate ar fi fost adusă înapoi în epoca de piatră. Sute de milioane oameni ar fi murit pe loc, iar peste un miliard ar fi suferit de pe urma radiațiilor, bolilor și foametei.

În timpul Războiului Rece, planul american de luptă împotriva războiului nuclear a fost denumit SIOP (Planul Unic de Operare Integrat). Primul SIOP a fost introdus în 1962( SIOP-62), iar efectele sale asupra Uniunii Sovietice, Pactului de la Varșovia și China au fost documentate într-o lucrare de informare destinată șefilor de stat major.

Deși scenariul războiului era fictiv, estimările post-atac erau foarte reale. Iar perspectivele pentru țările din blocul comunist, victime ale bombelor atomice americane, erau sumbre. Scenariile de atac au fost împărțite în două categorii: una în care Forța de Alertă nucleară a SUA ar fi lovit Uniunea Sovietică și aliații săi. Al doilea scenariu era cel în care era utilizată întreaga greutate a forței nucleare, cunoscută sub numele de Forța completă.

În cadrul SIOP, „aproximativ 1.000” de instalații care aveau legătură cu „capacitatea de livrare nucleară” urmau să fie lovite. Conform raportului, 83 până la 88 % din toate țintele ar fi distruse în procent de 70%.

Într-un atac al Forței de Alertă, 199 de orașe sovietice cu populații de sute de mii de oameni ar fi fost lovite. Asta ar fi transformat 56% din populația urbană și 37% din populația totală în victime. În China, 49 de orașe ar fi fost lovite, transformând 41% din populația urbană și 10% din populația totală în victime. În Europa de Est ar fi trebuie să fie lovite doar ținte pur militare. Cu un bilanț de 1.378.000 de morți în urma atacurilor nucleare americane.

Un atac al Forței Complete ar fi fost și mai catastrofal. Un astfel de atac nuclear al SUA asupra Uniunii Sovietice, Chinei și Europei de Est ar fi ucis 335 de milioane de oameni în primele 72 de ore.

Planul SIOP-62 nu estima și victimele americane într-un potențial război nuclear. Dar un raport din 1978 pregătit pentru Biroul de Evaluare a Tehnologiei al Pentagonului, „Efectele războiului nuclear”, sugera ce s-ar întâmpla dacă Uniunea Sovietică și-ar dezlănțui arsenalul asupra Americii. În cazul unui atac sovietic împotriva forțelor nucleare SUA, a altor ținte militare, economice și civile, între 60 și 88 de milioane de americani ar fi pierit.

Există și unele discrepanțe în aceste rapoarte. Care, probabil, se datorează producției mai mari de arme nucleare americane din anii 60 față de armele nucleare sovietice. Dar și pentru că forțele nucleare sovietice erau în principal bazate pe bombardiere.

Chiar dacă azi amenințarea războiului nuclear dintre SUA și Uniunea Sovietică e istorie, America se confruntă cu perspectiva unui război similar cu China. Dar și cu Rusia. Efectele unui război nuclear în sec. XXI nu ar fi mai puțin grave, conchide publicația americană.