Au demisionat primari, viceprimari, consilieri, președintele executiv PSD Argeș, Cristian Gentea, dar și deputatul Cătălin Rădulescu.

„De mai mult timp există în organizația PSD Argeș un conflict deschis vizavi de modul de management al dlui Valeca. Toate lucrurile astea au culminat cu faptul că dl Valeca nu respectă deciziile Biroului Permanent al PSD Arges. Vinerea trecută s-au discutat susținerea a trei persoane pentru trei funcții județene: APIA, Direcția de Sport și Administrația Financiară. Dl Valeca a fost prezent, nu a existat nicio obiecție, s-au înaintat numirile către ministerele respective să facă numirile pentru că locurile erau vacante. Nu a venit niciun răspuns negativ de la ministerele respective la Administrația Financiară s-a aflat numirea altei persoane, iar dl Valeca a acceptat acest lucru adică peste decizia organizației s-a făcut altă numire. E ca și cum în CEX s-ar vota un ministru și atunci cineva ar propune alt ministru. Au fost 600 de oameni prezenți din organizație, profesori, medici, ingineri, la Sala Filarmonică din Pitești, toți au cerut susținerea candidatului organizațiie municipiale, nu a individului care este acum”, a declarat deputatul PSD Cătălin Rădulescu, luni, pentru ȘTIRIPESURSE.RO.

Potrivit acestuia, este nevoie de intervenția liderului PSD Liviu Dragnea pentru tranșarea conflictului.

„Hotărârea a fost ca toți membrii care au funcții din organizația Pitești să-și dea demisia, am făcut-o din solidaritate. Se strânge o listă de semnături, s-a hotărât invitarea dlui Valeca și a președintelui și vicepreședintelui CJ și a membrilor BPJ la o întâlnire să se discute de ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat și se va cere o întâlnire cu dl președinte Dragnea”, a adăugat Rădulescu.

Întrebat dacă susține dizolvarea conducerii organizației județene, social-democratul a răspuns afirmativ.

„Bineînțeles că pot să susțin, dar nu eu trebuie să hotărăsc, trebuie să hotărască președintele Dragnea după o întâlnire cu toate părțile implicate”, a spus Cătălin Rădulescu.

Dizolvarea BPJ al PSD Argeș, condus de Șerban Valeca, ar însemna organizarea de alegeri județene pentru un nou președinte.