Mai precis este vorba despre grupul bancar elvețian Credit Suisse Group AG, care, împreună cu unul dintre fosții săi directori au fost puși sub acuzare, joi, de procurorii elveţieni pentru eşecul de a preveni spălarea de bani în cazul unei reţele din Bulgaria, care se ocupa cu traficul de droguri, informează Bloomberg.

„Credit Suisse este acuzată că a eşuat în luarea tuturor măsurilor organizaţionale care erau întemeiate şi obligatorii pentru a preveni spălarea de active aparţinând şi aflate sub controlul unei organizaţii criminale”, a informat biroul procurorului general din Elveţia.

Banca s-a declarat surprinsă

În replică, Credit Suisse, a doua mare bancă din Elveţia, s-a declarat surprinsă de decizia de a fi trimisă în judecată într-o anchetă care a durat mai mult de 12 ani. Banca a respins acuzaţiile care i-au fost aduse şi s-a declarat convinsă că fostul său angajat este nevinovat.

Cazul datează din 2008, când procurorii au demarat o investigaţie asupra unui sportiv bulgar, care a devenit traficant de droguri. Pe parcursul următorilor şapte ani, investigaţia a fost extinsă pentru a-i include şi pe partenerii bulgarului, un fost angajat al Credit Suisse şi chiar şi banca elveţiană.

Spălare de 16 milioane de franci

Potrivit procurorilor, fostul manager de la Credit Suisse, o femeie căreia nu i-a fost dezvăluită identitatea, a fost trimisă în judecată pentru managementul său în relaţiile de afaceri cu organizaţia criminală din Bulgaria. Potrivit actului de acuzare, femeia a ajutat organizaţia criminală să spele 16 milioane de franci, utilizând structuri de credit de tip „back-to-back”.

Procurorii elveţieni pot trimite în judecată băncile în cazul în care cred că instituţiile nu au făcut suficient pentru a identifica clienţii care au legături evidente cu activităţile ilegale. În urmă cu o lună judecătorii elveţieni au ordonat grupului bancar francez Societe Generale să restituie 150 milioane de dolari depozitaţi de Allen Stanford, un om de afaceri american condamnat pentru fraudă în 2012.