"Un lucru bun este că acum firmele mici aleg să se listeze pe BVB, acţionarii aleg această piaţă pentru vânzarea acţiunilor lor. Este foarte plăcut pentru că am avut un Forum al Investitorilor în noiembrie anul trecut, la care am invitat două companii private, care nu erau listate, să facă prezentări investitorilor individuali deoarece se gândeau să devină companii publice. Şi de atunci una este listată: AAGES. Au vândut acţiuni pentru aproximativ 1,2 milioane de euro. De atunci se observă că piaţa de capital din România devine atractivă pentru IMM-uri şi cred că pot spune că vom avea o companie nouă, una dintre cele două care s-au prezentat în noiembrie: Transilvania Broker de Asigurare, cu un nou IPO (Ofertă publică iniţială n.r.)", a spus Sobolewski. 

Acesta a precizat că tot în acest an vor fi disponibile pe bursă produse noi, pentru că BVB nu înseamnă doar acţiuni ci şi alte clase de instrumente, iar în acest sens a menţionat lansarea de warrant-uri de către una dintre cele mai importante bănci din România: Raiffeisen Centrobank din Viena. 

"Există şi un alt motiv de bucurie pentru că una dintre cele mai importante bănci din România s-a decis să lanseze warrant-uri. Acesta este un instrument foarte interesant. Simt că uneori nu facem destul pentru a le explica oamenilor cât de bune pot fi aceste instrumente pentru investitori. Warrant-ul îţi permite să investeşti o sumă mică de bani să obţii un venit foarte bun, iar riscul este limitat. Există posibilitatea să pierzi această sumă mică de bani, mică în comparaţie cu preţul acţiunilor, deoarece un warrant este bazat pe acţiuni, dar nu trebuie să cumperi acţiuni, deci nu plăteşti preţul acţiunii, ci o fracţiune din acel preţ. Aşadar, asta e minunat că o bancă, una dintre cele mai importante instituţii financiare din piaţă, Raiffeisen Centrobank din Viena, a decis să lanseze warrant-uri ce vor fi bazate pe acţiuni ale BVB", a explicat şeful Bursei de la Bucureşti. 

În opinia acestuia, toate aceste listări şi lansări de noi instrumente şi produse pe bursă arată "continuitate şi coerenţă" şi se vor reflecta în puterea financiară a BVB. 

"Există multe instituţii şi investitori care privesc spre piaţa de capital din România şi la noi, operatorul de piaţă, pentru că, bineînţeles, dacă vom merge mai departe, dacă vom obţine şi această promovare la statutul de piaţă emergentă, atunci bineînţeles toate aceste lucruri bune se vor întâmpla, se vor reflecta în puterea financiară a BVB, care ea însăşi este o companie listată. Aşadar cred că aceasta este noua normalitate, nu doar că avem un eveniment o dată la cinci ani ci că există o succesiune de astfel de evenimente. Şi aceste warrant-uri care se bazează strict pe acţiunile BVB sunt un semn bun pentru interesul crescut faţă de piaţa de capital din România. Deci, privind la ceea ce facem noi acum, putem spune că suntem în stadiul în care construim un fel de autostradă financiară pentru banii care vor curge pe acest teritoriu de investiţii, probabil mult mai repede decât alergăm noi acum", a mai spus Sobolewski. 

Întrebat cum va arăta piaţa de capital în 2018, când România sărbătoreşte 100 de ani de la Marea Unire, şeful BVB a susţinut că pieţele de capital pot constitui un factor unificator pentru societăţi. 

"Nu este întâmplător faptul societăţile dezvoltate au pieţe de capital puternice deoarece acest lucru consolidează capitalul intelectual, educaţia financiară, conştientizarea. Într-un fel întăreşte democraţia. Aşadar, cred că va fi o schimbare fantastică pentru România dacă pentru această aniversare vom fi capabili să spunem că avem o bursă naţională şi o piaţă 
naţională de capital cu toate aceste valori. Nu este vorba doar de aceste fluxuri de capital ci şi despre accentuarea culturii şi conştientizării la nivel de ţară. Este foarte important, în special în această Europă foarte competitivă să avem un astfel de numitor comun între oamenii care trăiesc, lucrează şi colaborează pe un teritoriu. Deci, acestea este de fapt scopul. Vreau să spun că procesul a început deja, nu vorbesc despre ceva iluzoriu, un vis, că poate cândva se va întâmpla, ci că noi suntem deja în cursul acestui proces, iar în anul 2018, un an minunat, se poate ajunge la acest lucru (statutul de piaţă emergenta n.r.), pentru a face acest pas important în acest proces complex", a adăugat CEO al BVB, Lundwik Sobolewski. 

În primul semestru din acest an, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a păstrat un avans de aproape 11%, pe fondul unei luni iunie marcate de acordarea de dividende şi de o serie de incertitudini politice, potrivit unui comunicat publicat marţi pe site-ul bursei. 

"BET, principalul indice al pieţei, cel care măsoară evoluţia celor mai lichide companii, a încheiat luna iunie la un nivel de 7.855 puncte, ceea ce corespunde unei creşteri de 10,87%. Un avans mult mai puternic a fost consemnat de indicele BET-TR, care include şi dividendele acordate de companiile din BET. La 10.226 de puncte, BET-TR a consemnat o creştere de 16,85% la finalul primului semestru. Sezonul dividendelor a marcat puternic luna iunie, iar cele mai mari randamente ale dividendelor acordate au depăşit 18%", se precizează în comunicat. 

Potrivit sursei citate, în plin de sezon de acordare a dividendelor şi în ciuda incertitudinilor interne care s-au reflectat pe piaţa de capital, valoarea medie zilnică a tranzacţiilor efectuate a crescut cu peste 30% şi a ajuns la 9,68 milioane de euro la finalul primului semestru. 

De asemenea, prima jumătate de an a fost marcată de listarea a doua companii. Pe 16 mai, au intrat la tranzacţionare acţiunile DIGI Communications, simbol bursier (DIGI), important furnizor de servicii de telecomunicaţii din România şi Ungaria, în urma finalizării cu succes a celei mai mari oferte publice iniţiale (IPO) derulată de o companie privată pe piaţa de capital românească, de peste 944 milioane lei (207 milioane euro). 

Acţiunile AAGES (Asociaţia pentru Aplicarea Generatoarelor Statice), simbol bursier AAG, companie care proiectează şi fabrica instalaţii de încălzire prin inducţie pentru o gamă largă de aplicaţii, au început tranzacţionarea la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) pe 19 iunie, în urma unei oferte prin care acţionarii au vândut 15% din companie pentru circa 5,5 de milioane de lei. 

Capitalizarea companiilor româneşti a ajuns la 19,25 miliarde de euro la finalul lunii iunie, în timp ce capitalizarea bursieră a tuturor companiilor listate la BVB a depăşit 37 de miliarde de euro. 

AGERPRES

Te-ar putea interesa și: