Viorica Dăncilă se întâlnește într-o ședință informală, la mare, cu cei din PSD. Informația fost dezvăluită de surse din conducerea partidului, care au susținut că acolo ar urma să se negocieze echipa care o va urma pe Dăncilă atât în Guvern, cât și la partid.

Potrivit surselor citate de HotNews.ro pentru funcția de președinte executiv își doresc să intre în competiție Ecaterina Andronescu, Daniel Suciu, Titus Corlătean și Marian Oprișan, iar pentru postul de secretar general Felix Stroe, Robert Cazanciuc și Codrin Ștefănescu.
La ședința informală de la mare se va negocia și se vor stabili câștigătorii congresului din 29 iunie și cine va face parte din echipa cu care Viorica Dăncilă va intra în campania pentru prezidențiale. „Marian Oprișan își dorește funcția de președinte executiv, iar Niculae Bădălău dorea postul de secretar general. Li s-a sugerat la ultimul Comitet Executiv să nu candideze pentru a nu afecta și mai tare imaginea partidului și așa făcută praf”, au explicat sursele citate.
Cu șanse mari pentru funcția de președinte executiv este dat Daniel Suciu. În funcție de negocierile și discuțiile de la mare, lui Daniel Suciu i s-ar putea oferi postul de președinte executiv în schimbul renunțării la funcția de ministru al Dezvoltării Regionale. Portofoliul este dorit de Marian Oprișan care intentionează să propună un nume la viitoarea remaniere.
Pentru secretar general, liderul PSD Constanța Felix Stroe pare a avea cea mai mare susținere dar lucrurile se pot modifica la ședința din weekend.
De asemenea, numele lui Orlando Teodorovici și Mihai Fifor apar în sondajele interne pe care le fac social-democrații pentru candidatura la alegerile prezidențiale.
Un alt subiect fierbinte care urmează să fie discutat la ședința informală de la mare este și remanierea guvernamentală. Sursele Hotnews.ro susțin că în momentul de față se dorește ca remanierea guvernamentală să aibă loc după congresul din 29 iunie. Sunt vizați șase miniștri PSD: Carmen Dan( Interne), Petre Daea (Agricultură), Bogdan Trif (Turism), Daniel Suciu (Dezvoltare) și Răzvan Cuc (Transporturi) plus cele două postri de vicepremeri rămase vacante.
Există mai multe variante discutate în interiorul partidului privind modificarea componenței Guvernului. „O variantă este remanierea guvernamentală, modificări post pe post, iar numirile să fie validate de președintele Iohannis. Varianta este preferată în interior și poate fi făcută după congres. Cea de-a doua soluție este reorganizarea guvernamentală, dar pentru asta este nevoie de validarea în Parlament. Aceasta este mai greu de realizat pentru că mulți deja au plecat sau pleacă în concedii. La ședința informală se va decide și se va negocia post pe post „, au explicat sursele social-democrate pentru HotNews.ro.
Pesediștii urmează să-și aleagă la congresul extraordinar din 29 iunie trei lideri importanți: președintele de partid, președintele executiv și secretarul general.