A crescut numărul pacienților internați la ATI

În intervalul 20.03.2021 (10:00) – 21.03.2021 (10:00) au fost raportate 76 de decese (42 bărbați și 34 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 16 decese la categoria de peste 80 de ani.

71 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.897. Dintre acestea, 1.334 sunt internate la ATI.

Au fost înregistrate 4.267 cazuri noi

Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate Incidența înregistrată la 14 zile
1. Alba 17316 60 3,40
2. Arad 19322 86 2,95
3. Argeș 22709 71 1,73
4. Bacău 22174 117 1,67
5. Bihor 23597 98 2,56
6. Bistrița-Năsăud 9678 52 1,89
7. Botoșani 12014 47 1,62
8. Brașov 36481 141 4,49
9. Brăila 10861 56 2,32
10. Buzău 10290 39 1,13
11. Caraș-Severin 9044 33 1,53
12. Călărași 8378 73 1,81
13. Cluj 45286 262 4,22
14. Constanța 35843 214 3,49
15. Covasna 6506 59 1,66
16. Dâmbovița 19607 84 2,52
17. Dolj 22222 160 2,45
18. Galați 22459 92 2,17
19. Giurgiu 9020 88 2,87
20. Gorj 8169 38 2,30
21. Harghita 6732 20 1,06
22. Hunedoara 18381 139 4,25
23. Ialomița 8968 30 1,90
24. Iași 36703 177 2,16
25. Ilfov 36113 294 6,66
26. Maramureș 18778 42 2,17
27. Mehedinți 6782 36 1,90
28. Mureș 19401 80 1,78
29. Neamț 15628 59 1,93
30. Olt 12357 29 1,45
31. Prahova 28966 111 1,53
32. Satu Mare 11204 31 2,30
33. Sălaj 9199 67 3,23
34. Sibiu 22052 131 2,83
35. Suceava 22287 34 1,04
36. Teleorman 10958 46 1,98
37. Timiș 46119 317 6,01
38. Tulcea 6950 37 1,50
39. Vaslui 14071 49 1,39
40. Vâlcea 13454 44 2,54
41. Vrancea 8968 25 1,22
42. Mun. București 147747 1755 5,33
43. Cazuri noi nealocate pe județe 4321* -1156
 TOTAL 897.115 4.267

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 768 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

 Nr. Crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 7
2 ARAD 25
3 ARGEŞ 12
4 BACĂU 12
5 BIHOR 10
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 1
7 BOTOŞANI 4
8 BRĂILA 2
9 BRAŞOV 16
10 BUZĂU 7
11 CĂLĂRAŞI 7
12 CARAŞ-SEVERIN 5
13 CLUJ 14
14 CONSTANŢA 158
15 COVASNA 8
16 DÂMBOVIŢA 25
17 DOLJ 12
18 GALAŢI 11
19 GIURGIU 6
20 GORJ 20
21 HARGHITA 3
22 HUNEDOARA 17
23 IALOMIŢA 3
24 IAŞI 35
25 ILFOV 20
26 MARAMUREŞ 5
27 MEHEDINŢI 6
28 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 110
29 MUREŞ 34
30 NEAMŢ 23
31 OLT 10
32 PRAHOVA 16
33 SĂLAJ 10
34 SATU MARE 8
35 SIBIU 13
36 SUCEAVA 12
37 TELEORMAN 19
38 TIMIŞ 28
39 TULCEA 6
40 VÂLCEA 13
41 VASLUI 13
42 VRANCEA 2
TOTAL 768

 

Până astăzi, 22.208persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Inquam Photos / Justinel Stavaru