Situaţia din judeţul Iaşi este dramatică! O spune cu subiect şi predicat chiar şeful DSP Iaşi, Vasile Cepoi, fost ministru al Sănătăţii.

„Situaţia este dramatică (…) nu ştim cum vom face faţă”

Vasile Cepoi, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, a atras atenţia, marţi, că incidenţa cazurilor grave de COVID-19 a crescut foarte mult în judeţul Iaşi. Asta a dus la ocuparea locurilor în secţiile de Terapie Intensivă. „Nu ştim cum vom face faţă acestor probleme”, s-a plâns medicul.

„Situaţia este destul de dificilă, incidenţa cazurilor grave a crescut foarte mult. Astăzi dimineaţă nu mai era niciun loc la Terapie Intensivă. Mai erau doar două locuri la Nefrologie, care sunt speciale pentru pacienţii cu dializă şi boli cronice de rinichi.

Nu stăm bine nici la paturile dotate cu oxigen. Mai aveam doar 12 locuri libere. Situaţia este dramatică. Dacă populaţia nu înţelege că respectarea regulilor este singura soluţie pentru a preveni creşterea incidenţei bolii, nu ştim cum vom face faţă acestor probleme”, a declarat, marţi, dr. Vasile Cepoi.

În cursul dimineţii de marţi, 23 martie, în cele 6 spitale suport COVID din judeţul Iaşi erau 353 paturi ocupate de pacienţi COVID pozitiv, din care 52 de paturi la Terapie Intensivă, arată ultimele statistici.

„Din nefericire, în unele zile eliberarea locului se întâmplă şi prin decesul unor pacienţi care au forme grave”

Tot marţi, Diana Cimpoeşu, şefa Unităţii Primiri Urgenţe de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi, a vorbit şi despre situaţia în care se află judeţul Iaşi.

„Iaşiul are acum în Urgenţe un număr mare de pacienţi COVID pozitiv. Dintre aceştia, mulţi au nevoie de Terapie Intensivă. E vorba de pacienţi care necesită de la început terapie respiratorie non-invazivă şi tratament complet. (…) Sunt pacienţi care în acest moment nu au loc în Terapiile Intensive din spitalele COVID şi suport COVID din judeţul Iaşi şi sunt trataţi în urgenţă. În acest moment sunt trei pacienţi pe ventilaţie non-invazivă şi doi pacienţi cu necesar de oxigen cu flux mare.

Ei sunt trataţi în Urgenţă şi de medicul infecţionist, şi de medicul de medicină internă, dar în primul rând de medicul de urgenţă care face ventilaţia non-invazivă şi monitorizează pacientul. Aşteptăm eliberarea unor locuri prin evoluţia favorabilă a pacienţilor. Asta e tot ce ne dorim, însănătoşirea pacienţilor care sunt în acest moment în secţiile ATI din judeţul Iaşi. Din nefericire, în unele zile eliberarea locului se întâmplă şi prin decesul unor pacienţi care au forme grave”, a declarat şefa UPU de la „Sf. Spiridon”, potrivit Agerpres.

„Pacienţi tineri care necesită ventilaţie non-invazivă pentru insuficienţa respiratorie non-COVID”

Diana Cimpoeşu atrage atenţia că ajung la spital, în stare gravă, pacienţi tot mai tineri.

„Constatăm că în acest al treilea val numărul formelor grave este mai mare, iar decompensarea, în primul rând respiratorie, în al doilea rând, cardiacă, şi a altor organe a acestor pacienţi, este mai gravă şi apare mai rapid. Avem pacienţi de la 32 la 60 de ani. Deci, pacienţi tineri care necesită ventilaţie non-invazivă pentru insuficienţa respiratorie non-COVID. Am dori ca toţi oamenii care au simptome să se testeze, să fie monitorizaţi de medicul de familie şi să ajungă la timp la spital.

Am avut în aceste zile forme de afectare pulmonară până la 90%, iar 90% înseamnă o mică zonă de parenchim pulmonar care mai poate face schimburi gazoase şi o şansă foarte mică pentru pacient de a supravieţui în ciuda terapiei intensive. Terapia Intensivă înseamnă singura şansă de salvare a acestor pacienţi, dar eforturile sunt uriaşe, iar pacientul care are şi alte comorbidităţi nu evoluează aşa cum şi-ar dori echipa medicală”, mai spune medicul din Iaşi.