Hong Kong-ul încearcă să limiteze efectele pandemiei COVID-19, motiv pentru care Guvernul din Hong Kong a impus sâmbătă un lockdown pentru o regiune din Peninsula Kowloon. Astfel, 10.000 de rezidenţi sunt nevoiţi să rămână la domiciliu până când vor fi testaţi pentru depistarea noului coronavirus, informează Reuters.

Zeci de clădiri din Hong Kong sunt vizate de noile măsuri

Autorităţile au precizat că sunt 70 de clădiri în ”zona restricţionată” din Jordan şi că intenţionează să finalizeze procesul într-un interval de circa 48 de ore, astfel încât rezidenţii să poată merge luni la muncă.

Autorităţile din Hong Kong au instituit măsuri agresive pentru combaterea pandemiei de COVID-19 în acest pol financiar şi aerian al Asiei, dar măsura luată sămbătă este primul lockdown din acest oraş. Multe clădiri sunt vechi şi prost întreţinute în această zonă de mici dimensiuni, dens populată, unde sunt des întâlnite subunităţi administrative, a precizat secretarul pentru Sănătate, Sophia Chan.

”Riscul de infectare în comunitate este destul de ridicat”, a declarat aceasta cu prilejul unei conferinţe de presă. ”După evaluare, credem că este necesar să instituim o declaraţie de restricţionare în scopul testării în zona restricţionată pentru a atinge obiectivul de zero cazuri”.

Zona restricţionată a raportat 162 de cazuri confirmate de COVID-19 luna aceasta, iar prezenţa virusului detectat în mostre din sistemul de canalizare al clădirilor din zonă a fost mai ridicată în comparaţie cu alte regiuni.

Parlamentul European cere sancțiuni

Acordul UE-China asupra investiţiilor pune în pericol credibilitatea UE cu privire la drepturile omului, a apreciat joi Parlamentul European, invitând să fie luate în considerare sancţiuni punctuale împotriva unor responsabili chinezi, potrivit AFP.

Reuniţi în videoconferinţă, eurodeputaţii au adoptat cu o largă majoritate de voturi o rezoluţie în care condamnă represiunea împotriva persoanelor care militează pentru democraţie în Hong Kong.

Parlamentul avertizează că “va ţine cont de situaţia respectării drepturilor omului în China, inclusiv în Hong Kong, atunci când va fi invitat să aprobe acordul cu privire la investiţii”. Procesul de ratificare urmează să dureze până la începutul anului 2022.