Conform legistaţiei UE, din luna noiembrie a anului 2015 toate camioanele trebuiesc echipate cu un sistem de siguranţă împotriva coliziunilor. Acesta va fi introdus  pentru a limita numărul coliziunilor din spate, care reprezintă un număr important din totalul accidentelor rutiere.

Sistemul este format dintr-un radar şi o cameră video care lucrează împreună pentru a detecta automobilele din faţă. Acesta poate evita o coliziune atunci când se circulă cu o viteză maximă de 70 km/h. Atunci când sistemul detectează un vehicul care ar putea fi lovit se declanşează un semnal luminos pe parbriz pentru a atrage atenţia soferului. Dacă acesta nu are nicio reacţie, adică nu virează sau nu frânează, lumina începe să pâlpâie şi se declanşează un semnal sonor. Dacă şoferul tot nu are nicio reacţie camionul frânează uşor. Dacă camionul nu se opreşte la timp atunci intervine sistemul de siguranţă care opreşte maşina complet. De asemenea, avariile sunt pornite automat.

Până în anul 2020, acest sistem va fi extins şi la automobile.  Numărul accidentelor rutiere vor scădea în deceniile care vor urma, iar în a doua jumătate a secolului acestea vor fi istorie, pentru că şoferii umani vor fi înlocuiţi de inteligenţa artificială.

<iframe width="640" height="360" src="//www.youtube.com/embed/ridS396W2BY" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>