Preşedintele sirian Bashar al-Assad l-a demis, joi, pe prim-ministrul Imad Khamis, într-un moment în care ţara se confruntă cu o gravă criză economică, au informat preşedinţia şi media de stat, relatează AFP şi Reuters.

Preşedintele Assad a promulgat un decret prin care „îl eliberează din funcţie pe prim-ministrul Imad Mohamed Dib Khamis”, informează un comunicat al preşedinţiei citat de AFP.

Potrivit Reuters, Imad Khamis ocupa această funcţie din 2016.

Şeful statului sirian l-a desemnat pe Hussein Arnous drept viitorul prim-ministru al ţării, menţionează agenţia de ştiri britanică.

Media de stat nu a avansat un motiv pentru decizia bruscă de a-l demite pe prim-ministru, dar Siria se confruntă cu o profundă criză economică, moneda naţională ajungând la minime istorice în ultimele zile, notează Agerpres.

Rusia intenţionează să-şi extindă bazele din Siria

În urmă cu o săptămână, Rusia a trimis un grup de avioane de vânătoare MiG-29 în Siria, a anunţat ambasada rusă la Damasc, piloţii militari sirieni folosind deja avioanele pentru a realiza misiuni în spaţiul aerian al Siriei, transmite Reuters.

La finalul lunii mai, preşedintele rus Vladimir Putin le-a ordonat ministerelor Apărării şi de Externe să poarte discuţii cu autorităţile siriene pentru a obţine un acces maritim sporit faţă de cele două baze militare deţinute de Rusia în Siria.

„Armata arabă siriană a primit al doilea grup de avioane de vânătoare avansate MiG-29 din #Russia – în cadrul cooperării tehnice&militare dintre ţările noastre. Sirienii au început deja să realizeze misiuni cu aceste avioane”, a menţionat Ambasada Rusiei la Damasc pe Twitter.

Aceasta a distribuit şi un link din 30 mai al unei ştiri a agenţiei de presă siriene (SANA), care cita o sursă militară siriană conform căreia avioanele de luptă respective sunt mai bune decât cele din generaţia anterioară şi vor fi utilizate în spaţiul aerian sirian începând cu 1 iunie.