Miliardarul indian de care va depinde, cel mai probabil, soarta orașului Galați mai face o achiziție de senzație. Sanjeev Gupta, cel care controlează GFG Alliance, compania care mai are nevoie de aprobarea Comisiei Europene pentru a prelua Sidex Galați, a cumpărat o a doua bancă în Marea Britanie, anunță compania de PR care îi reprezintă interesele.

Gupta a crescut într-un ritm halucinant din 2013 ăncoace și a achiziționat mai multe combinate siderirgice în Marea Britaniem și țările din Commonwealth, fiind considerat de unii analiști salvatorul siderurgiei în Regat.

Pe de altă parte, publicații mari și analiști financiari de renume au ridicat semne de întrebare în ceea ce privește capacitatea de a susține aceste achiziții majore. Până acum, singurele semne de întrebarea sunt ridicate doar de gradul ridicat de îndatorare al companiilor controlate de familia Gupta.

În România ei erau prezenți, printr-o mică investiție, din anii ’90, însă au intrat cu adevărat în vizorul publicului abia după ce au bătut palma cu familia Mittal, pentru a prelua Sidex Galați.

Banca din Marea Britanie se numește Diamond Bank UK, filiala britanică a Diamond Bank PLC din Nigeria.

Diamond Bank UK, care a fost anterior filiala britanica a Diamond Bank PLC din Nigeria, va fi redenumita ‘the Commonwealth Trade Bank’ si va imbunatati considerabil oferta de servicii financiare a Aliantei GFG, alianta care cuprinde companii din domenii precum prelucrarea metalelor, industrie, energie, finante si imobiliare.

GFG Alliance mai detine in UK Wyelands Bank achizitionata in anul 2016.