Românca Simona Halep a urcat un loc faţă de săptămâna trecută şi a revenit pe podiumul clasamentului mondial. Începând de astăzi, Simona se află pe locul al treilea în clasamentul mondial de simplu al jucătoarelor profesioniste de tenis, dat publicităţii de WTA.

După o săptămână petrecută pe locul patru, Halep a făcut din nou rocada cu japoneza Naomi Osaka, diferenţa dintre ele fiind de mai puţin de 100 de puncte, însă ecartul ar putea creşte având în vedere că nipona este deţinătoarea titlului la Australian Open.

Australianca Ashleigh Barty conduce detaşat în clasament, urmată de Karolina Pliskova (Cehia), care are mai puţin de 400 de puncte în plus faţă de Halep. În Top 100 mai figurează două românce, Sorana Cîrstea, care staţionează pe 74, şi Ana Bogdan, care a coborât două poziţii şi se află pe 98.

La dublu, Monica Niculescu a coborât un loc şi e pe 47, Raluca Olaru a pierdut şi ea o poziţie şi se află pe 48, Irina Begu se menţine pe 77, iar Irina Bara a coborât o treaptă, fiind acum pe 86, scrie Agerpres.