Dacă până nu demult, în duelurile de la vârf, cu Serena Williams sau Sharapova, ea era tenismena mai tânără, lucrurile încep să se schimbe încetul cu încetul.

Simona Halep susține în acest sens că Bianca Andreescu, noua stea în ascensiune a tenisului mondial, are un viitor frumos în față, asta după ce jucătoarea de origine română a câștigat titlul la Indian Wells, din poziția de tenismenă beneficiară a unui wildcard.

Totuși, uitându-se la noile generații, Halep a făcut o declarație fără precedent: „Mă simt bătrână! Când văd fete de 17, 18 ani, încep să mă simt bătrână şi nu îmi place,” a declarat sportiva din Constanța.

Totuși, românca se declară bucuroasă pentru varietatea de campioni din 2019. Pentru prima dată în istoria WTA, în primele 13 săptămâni ale anului a existat de fiecare dată câte o câștigătoare diferită.