Sportiva din România a pierdut primul meci al anului, fiind eliminată în două seturi, 6-4; 6-4, în turul al II-lea al turneului de la Sydney.

Cea care i-a venit de hac este australianca Ashleigh Barty, ocupanta locului 15 mondial, care în primul tur al competiției a eliminat-o pe Jelena Ostapenko, coșmarul de la Roland Garros al Simonei Halep.

După meci, Ashleigh Barty nu s-a ferit să o înțepe pe Halep, susținând că nu a fost o diferență prea mare între ele două, deși în clasamentul WTA sunt la distanță mare una de cealaltă.

„În sfârşit mi-am învăţat lecţia. M-a învins la Montreal, am mai învăţat la Cincinnati, dar azi am spart gheaţa, m-am gândit serios la acest meci şi chiar am avut o şansă importantă. Cel mai important lucru e că am crezut în această victorie. Am fost amândouă pe acelaşi teren. Sunt foarte fericită că am ieşit şi mi-am făcut jocul. A jucat numărul 1 cu numărul 15 și nu s-a văzut o diferență mare, a declarat Ashleigh Barty.

Pentru prezenţa la Sydney, Halep va primi 11.620 de dolari şi 55 de puncte WTA. Pentru jucătoarea română urmează Australian Open, unde are de apărat finala din 2018.