Sportiva din România nu a reușit să-și apere trofeul de la Roalnd Garros, câștigat anul trecut, dar ea ș-a scrijelit deja numele în istoria turneului.

Simona se mândreşte cu o performanţă unică, începând cu 2000. Românca este singura sportivă din circuitul WTA care a câştigat Marele Şlem din capitala Franţei, atât la juniori, cât şi la profesionişti.

În 2008, numele Simona Halep ieşea pentru prima dată în prim-planul tenisului mondial. Se impunea în întrecerea junioarelor, după o finală jucată în faţa unei alte sportive din România, Ana Bogdan, cu scorul de 6-4; 6-7(3); 6-2. Ulterior au urmat perfomanţele foarte bune de la profesionişti, care au fost încununate de trofeul cucerit anul trecut la Roland Garros, după o finală dramatică împotriva lui Sloane Stephens, 3-6; 6-4; 6-1.