„La data de 28 octombrie, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi, poliţiştii acţionează, la nivel naţional, pentru creşterea gradului de ordine şi siguranţă publică şi pentru verificarea respectării regulilor pentru limitarea efectelor pandemiei SARS-COV-2. La acţiune participă poliţişti din cadrul structurilor de poliţie transporturi, sprijiniţi de forţe ale Jandarmeriei Române, Poliţiei Locale şi de reprezentanţi ai CFR Călători”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Dacă nu sunt locuri disponibilie, oamenii sunt sfătuiți să nu urce în tren

Echipele de control sunt prezente în trenurile de călători, staţiile de cale ferată şi aeroporturi, acţionând pentru păstrarea măsurilor de siguranţă sanitară în rândul călătorilor.

„CFR Călători face apel la călători să nu urce în tren, dacă la casa de bilete li se comunică faptul că nu mai sunt locuri. Recomandarea este valabilă şi pentru persoanele posesoare de abonamente/autorizaţii. Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport, inclusiv a persoanelor care au abonamente/autorizaţii şi pentru a putea fi, astfel, dimensionată cât mai bine capacitatea trenurilor la numărul de locuri solicitat, recomandăm tuturor călătorilor procurarea biletelor din timp”, arată sursa citată.

Este important ca pasagerii să evite aglomeraţia şi să nu aleagă pentru destinaţia lor doar trenurile de la orele de vârf. Dacă vor face rezervări din timp, se pot suplimenta în mod operativ trenurile, înainte de plecare.

Masca de protecție este obligatorie

Purtarea măştii de protecţie la bordul trenurilor CFR Călători este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum şi în zonele de aşteptare a trenurilor – staţii de cale ferată, peroane, săli de aşteptare.

„Suntem la datorie pentru siguranţa cetăţenilor şi vom aplica în continuare legea, în toate situaţiile în care se impune luarea măsurilor legale”, precizează IGPR.

Sursă foto: INQUAM Photos/Sabin Cirstoveanu