Economia SUA merge suficient de bine pentru ca avansul să poată fi susţinut până la finele acestei decade, spune Andrei Rădulescu, Senior Economist la Banca Transilvania. Consecinţa? Chiar dacă acum Rezerva Federală Americană nu a mutat, ratele de dobândă ar urma să fie normalizate în anii viitori. Prima ridicare a costurilor lichidităţii la banca centrală operată de Fed nu va fi, astfel, singulară, fiind vorba de un ciclu de ridicare a ratelor de dobândă. "Este clar. Este finalul banilor ieftini în economia globală", a declarat ieri Rădulescu la Buşteni în cadrul evenimentului "Un week-end cu presa economică", organizat de Finmedia. Mai întâi aurul, apoi petrolul, mai nou Bursele şi, în cele din urmă, pieţele de obligaţiuni, prefigurează deopotrivă o nouă etapă marcată de o politică monetară mai tare.

Criza majoră care deja afectează Brazilia, China şi Rusia ar urma să nu se transmită şi către economia americană, ce are o cu totul altă structură şi a parcurs deja post-criză un proces de reformare. Atffel, dacă ţările emergente, nu au operat modificări structurale la nivelul economiei, SUA şi mare parte a statelor europene, având clase politice mai mature, au realizat în mai mare măsură ajustările de care era nevoie de la declanşarea crizei şi până în prezent.