Șerban Țîr ne împărtășește din experiența sa și ne vorbește despre modul în care  dedicația pentru sport a creat disciplină, perseverență și o viziune de leadership pe ambele paliere: activitatea profesională și cea sportivă.  Pasiunea lui Șerban nu este singulară în cadrul Gemini Solutions, încurajarea sportului făcând parte din viziunea companiei, mulți dintre colegii lui fiind implicați în sportul de hobby: maratoane, echipa de fotbal Gemini Solutions sau cliclism.

Performanța este evidentă la nivel de companie, Gemini Solutions fiind un furnizor de soluții software de calitate în întreaga lume, dar în special pentru firme din Silicon Valley, paradisul tehnologiei și al ideilor tehnologice de succes.

Cine e Șerban Țîr, omul, profesionistul, CTO  al Gemini Solutions și  persoana pasionată de sport?

 Șerban Țîr – CTO – Gemini Solutions: Șerban Țîr este un un om implicat în industria software încă din anul 1996, așadar peste 20 de ani,  la toate nivele posibile, cu puternice conexiuni în industria software din străinătate, în special în Statele Unite ale Americii. În ultimii 20 de ani am lucrat cu companii americane, din Silicon Valley, așadar ‘’la vârful tehnologiei’’.

Astfel, profesionistul Șerban Țîr, a fost implicat în proiecte de mare anvergură, în calitate de CTO la Gemini Solutions, alături de echipe de specialiști software cu acoperire pe toate tehnologiile, oferind soluții IT de calitate pentru companii din celebra zonă a tehnologiei, Silicon Valley, din US, Europa, Israel și România.

 Am fost pasionat dintotdeauna de programare și sunt în continuare dedicat muncii mele, petrecând împreună cu colegii mei ore multe pentru a evolua. Programarea a fost dintotdeauna și va rămâne marea mea pasiune.

 

Cum a apărut sportul în viața ta, această dorință pentru alergare și cum se echilibrează cu evoluția în carieră?

Șerban Țîr – CTO – Gemini Solutions: Eu în facultate și în perioada de început a carierei am fost destul de ‘geek’, în sensul că petreceam o bună parte a zilei cu calculatorul. La un moment dat în viață, mi-am dat seama că nu e bine din multe puncte de vedere, cel al sănătății fizice și mentale. Atunci am făcut o schimbare care a adus un echilibru în viața mea, îmbinând cariera în tehnologie cu sportul. Sportul nu a fost alergare de la început, am încercat diverse alte forme de mișcare: ski, forță și, de câțiva ani, alergarea.  Le îmbin în continuare, alergarea este cea care se vede în afară, dar practic în continuare mai multe sporturi.

Cum se reflectă pasiunea ta pentru alergare și participarea la maratoane, semi-maratoane?

Șerban Țîr – CTO – Gemini Solutions: Pasiunea mea pentru alergare m-a ajutat în viața de zi cu zi, la birou, acasă, să fiu mai ordonat, mai disciplinat cu timpul meu, pentru a putea aloca timp și pentru alergare. Dacă era doar jobul, probabil aveam timp să mă mai relaxez cu o cafea și o carte bună sau să conduc o mașină cu mulți cai putere. Acum nu am mai făcut demult asta. Știu că am de alergat un număr de kilometri pe zi, mă trezesc la 5 dimineața, alerg, iar la 7 -7.30 mă pregătesc să plec la birou.

Fac sport pentru mine, din pasiune, ca amator. Fac sport să depășesc limite și a fost o provocare să alerg primul maraton. Aceasta pentru că este într-adevăr dificil să alergi la un maraton, ființa umană nefiind făcută să alerge mai mult de 32-33 km. Primul nu a fost simplu, ultimii kilometri îi resimți oricum, atât eu, cât și profesioniștii. Ultimii kilometri sunt realmente durere fizică, dar în timp, prin experiență, un maraton devine mai suportabil.

Ce m-a determinat să continui cu alergarea? Faptul că, încă de la primul maraton am scos un timp bun, mai bun decât alți pasionați care se antrenau regulat de mai mulți ani. Asta m-a impulsionat să continui să mă antrenez și să devin mai bun.

Realist nu pot concura împotriva tinerilor sau a profesioniștilor care au timp de antrenament și de odihnă mai mare, odihna fiind vitală în alergare.

Sportul, alergarea, te învață să ai disciplină și perseverență, te învață să reușesti să-ți depășești limitele

 

Există o conexiune între practicarea unui sport și evoluția în carieră?

 Șerban Țîr – CTO – Gemini Solutions: Tehnologia și implicarea mea în Gemini Solutions a rămas o preocupare permanentă. Îmi place și nu simt că fac un efort. Nu mi se pare nimic special să mă documentez pe teme de specialitate.

Am depus, în schimb, un efort pentru a găsi un echilibru între pasiunea mea, familie și carieră. Programul meu peste zi este aproape matematic. Când îți dorești să faci prea multe, nu întotdeauna poți să le aliniezi. Dar până acum, am reușit să balansez.

Perseverența în sport și perseverența în IT sunt destul de corelate, chiar și pentru programatori, pentru cei care scriu cod. Atât în IT, cât și în alergare îți trebuie răbdare.Când scrii un soft, necesită luni de muncă. Când participi la maraton, necesită niște ore de alergare. Ambele necesită răbdare și perseverență.

 

Încurajează compania Gemini Solutions pasiunile personale, practicarea sportului, în mod special?

 Șerban Țîr – CTO – Gemini Solutions: Da, încurajează sportul. Alergarea nu este singurul sport practicat în cadrul companiei. Avem și o echipă de fotbal Gemini Solutions, colegi pasionați de parapantă, alpinism, ciclism. Pentru bicicliști am amenajat chiar o parcare specială la firmă. Avem și un număr de maratoane sau semi-maratoane la care participăm ca echipă Gemini Solutions.

Alergarea este și un mod de a cunoaște oameni de calitate.  Am observat că la alergare sunt doar oameni de calitate, sunt suportivi, se ajută între ei. Între cei alături de care am alergat s-a creat o conexiune. Mare parte dintre ei lucrează în industria IT. Se pare că IT-ul și alergarea au o conexiune, într-un fel logică. Aceasta pentru că pot alerga cei care au un program flexibil, cei care ar lucra un program strict, mai complicat să își facă timp de alergare. În IT programul este flexibil în general, depinde de angajator și de specificul proiectelor.

IT-iștii sunt, în general, persoane care evoluează și se antrenează individual. În schimb, faptul că mulți dintre noi avem o preocupare comună în sport ne unește ca echipă. Inclusiv maratonul, deși nu este un sport de echipă, fiecare se bucură de reușita celuilalt sau îl sfătuiește pe cel care are nevoie de suport. Dacă vrei, participarea la maratoane împreună, e ca un teambuilding activ, în care facem lucruri împreună. Teoria leadershipului actual, tinde către aceasta, nu se mai practică teambuilding de relaxare, ci teambuilding activ, orientat către obiectiv. Același lucru se întâmplă și spiritul colegial, aceeași atitudine de ”hai să facem”!

 

Când și cum a apărut pasiunea ta pentru alergare și participarea la maratoane?

 Șerban Țîr – CTO – Gemini Solutions: A fost mai mult ca o întâmplare. Eram într-o delegație la începutul anului 2017  și le-am spus colegilor care vor să participe să se înscrie.  Ei m-au înscris la o cursă de 10 km, deși nu mai participasem și nu mai alergasem 10 km. Mi-au spus ”te-am înscris, acum trebuie să alergi”. A mers atât de bine, am scos un timp atât de bun încât mi-a plăcut la maxim. Și de atunci alerg constant, așadar de peste doi ani.

Am participat de atunci la curse de 10,000 m pana la maraton. Sub 10 km este dificil din punct de vedere fizic. Deși pare contra-intuitiv, la alergare cu cat este cursa mai scurtă este mai grea pentru că necesită solicitare din partea plămânilor. La curse mai scurte de 10 km participă, în general, pasionații mai tineri de 30 ani. La maratoane, mușchii preiau partea importanta din sarcină.

 

Există o conexiune între sport, spiritul de echipă și modul în care tu percepi performanța?

 Șerban Țîr – CTO – Gemini Solutions: Performanța, în fiecare domeniu, ține mai degrabă de felul de a fi al fiecăruia.

Atunci când mă apuc de ceva, vreau să fac bine. Decât să mă apuc, doar de dragul de a face, mai bine nu mă apuc. Filozofia aceasta se întrevede și în performanța profesională, software, carieră, calitatea muncii, atunci când te implici, vrei să iasă bine. În IT, îți dorești să livrezi un soft top-quality și aici Gemini Solutions a dovedit de atâtea ori că a livrat produse soft de calitate superioară, cât și în alergare. Eu nu mă văd alergând o oră pe săptămână și participând la competiție, poate unii sunt așa, pentru mine acesta nu reprezintă un model.

 

Ce urmează pe palier sportiv?

 Șerban Țîr – CTO – Gemini Solutions: În toamna aceasta m-am înscris,cred,  la prea multe maratoane. În septembrie voi alerga la Berlin, care este cel mai rapid maraton din lume. Acolo se bat recorduri mondiale pentru că nu există diferență de nivel. Am un timp pe care vreau să îl ating, dau ce e mai bun, să ating un record personal.

Apoi voi alerga la Maratonul Internațional de la București unde voi fi pacer. Acesta este la două săptămâni distanță, în măsura în care mă refac. Refacerea fizică după un maraton durează aproximativ o lună.

 

Cum crezi că se va reflecta participarea la competiții de alergare în activitatea la Gemini Solutions, pe viitor?

 Șerban Țîr – CTO – Gemini Solutions: Mă va ajuta prin echilibru și aceasta doresc să duc mai departe. După cum am spus, am avut o lungă perioadă în care întreaga zi gândeam doar IT. Nu cred că pe termen lung, aceasta creează performanță, ci doar pe termen scurt. Este o formă de reset să te gândești o parte din zi la cod și o altă parte din zi la o altă formă de performanță.

 

Sportul creează lideri și caractere? Se vede acest aspect în compania Gemini Solutions, un mediu în care se încurajează pasiunea pentru sport?

 Șerban Țîr – CTO – Gemini Solutions: Cu siguranță, da. Dar orice tip de sport creează caractere, important este să-l practici pe termen mediu sau lung.

Un exemplu bun din sport este rugbi. Sunt impresionat de acest sport. Există un moment din rugby, când se fac grămezile ordonate, dacă anumiți oameni nu sunt susținuți de echipă și nu au puterea să își atragă echipa să îi susțină, pot sa își rupă coloana vertebrală. Odată ce înțelegi acest lucru, îl porți în minte și mai târziu, și pe alte paliere, mai ales când ești leader. Trebuie să ai grijă să păstrezi echilibrul între a fi un leader sever sau unul flexibil, să  știi să glumești, dar să fii și asertiv. Doar trebuie să ai în minte echilibrul. Altfel nu ai cum.

Mulțumim Șerban și mult succes la viitoarele alergări!

Șerban Țîr face parte din top- managementul Gemini Solutions, compania fiind condusă de Theo Nissim – CEO și Florin Pîrlea – Managing Director.