Astfel, potrivit datelor Senso Ambiente, companie specializată în importul și distribuția de echipamente sanitare premium, 2011 a fost anul utilării băilor din locuinţele persoanale, în special al reamenajării acestora. În acest sens, un procent de 60% din volumul vânzărilor totale pe piaţa produselor de marcă a rezultat din vânzările către case particulare şi doar 40% din vânzările către noi dezvoltări imobiliare sau proiecte publice.
În ceea ce priveşte zonele geografice cele mai atractive, acestea au fost reprezentate de Capitală, în primul rând, apoi de marile aglomerari urbane cu peste 100.000–150.000 de locuitori. De asemenea, în 2011, cele mai importante oraşe pentru acest segment de piaţă, din punct de vedere al vânzărilor, au fost, în ordine: București, Cluj, Timișoara, Constanța, Craiova, Iași, Pitești, Brașov, Baia Mare şi Oradea.
Capitala a reprezentat pentru industria de obiecte sanitare de marcă aproximativ 50% din vânzările pe întreg anul 2011 ca valoare şi aproximativ 40% ca volum.
Totodată, consumatorul de produse sanitare premium şi-a schimbat abordarea verificând mult mai bine diferenţele de preţuri şi urmărind cu atenţie reducerile.
Referitor la consumatorii de produse sanitare de marcă, compania  Senso Ambiente îi defineşte ca fiind persoane cu un venit net de peste 600-700 euro/lună, peste 60% femei şi  aproximativ 40% bărbaţi, majoritatea de peste 32 de ani, persoane educate cu studii superioare sau medii.
”2012 nu va fi foarte diferit în ce priveşte preferinţele şi obiceiurile de consum . Însă, ce va aduce nou anul viitor va fi o creştere de  aproximativ 5-10% pe segmentul de produse sanitare premium din categoria de preţuri medii şi joase. Acest lucru se va întâmpla mai ales datorita proiectelor din sectorul public”, spune Virgil Lixandru, director de Marketing şi de Vânzări al Senso Ambiente
Senso Ambiente este prezentă în peste 30 de orașe printr-o rețea de 80 de distribuitori.