Cel puţin 200 de răniţi se află în stare gravă.

Cutremurul s-a produs la orele locale 08.02 (00.02 GMT) şi a afectat regiunea Lushan, în zona municipală din Yaan, situată în centrul provinciei, potrivit primelor date difuzate de Centrul de Reţele Seismologice din China. Epicentrul s-a situat la 30,3 grade latitudine nordică, 103 grade longitudine estică şi la o adâncime de 13 kilometri, a precizat centrul, citat de agenţia oficială Xinhua.

Cele mai afectate sunt oraşele Longmen şi Qingren, cu mii de locuitori, unde zonele vechi ale celor două centre urbane au fost practic distruse, în timp ce în localitatea Gucheng, cu 3.000 de locuitori, 95% din clădiri s-au prăbuşit.

Peste 7.500 de militari ai Armatei de Eliberare Populară au fost trimişi în zona afectată pentru a participa la operaţiunile de salvare şi de ajutorare a victimelor, potrivit informaţiilor difuzate de divizia militar din Chengdu, capitala provinciei Sichuan. Totodată, în zonă au fost trimise echipe de poliţie dotate cu dispozitive specializate în căutarea victimelor printre dărâmături, iar pentru prima oară, forţele armate chineze au folosit drone pentru a examina chiar şi cele mai îndepărtate regiuni.

În zona afectată, unde furnizarea de apă şi energie electrică a fost sistată, s-au dărâmat mii de clădiri, iar multe şosele au avut de suferit din alunecărilor de teren. Ministerul pentru Asistenţă Civilă a trimis ajutoare umanitare, compuse din 30.000 de corturi de campanie şi 50.000 de pături, dar şi de alte articole de primă necesitate.

Televiziunea publică CCTV a prezentat primele imagini cu zona afectată, unde majoritatea locuitorilor au ieşit din case şi au rămas pe străzi de teama unor replici. Totodată, camerele de supraveghere video instalate pe străzile din Yaan, oraş cu 1,5 milioane de locuitori, au înregistrat imagini cu oameni care fugeau înspăimântaţi pe străzi şi cu bolnavi evacuaţi dintr-un spital.

După cutremurul iniţial, s-au înregistrat peste 627 de replici în zonă, cea mai mare având intensitatea de 5,3 grade.

Preşedintele chinez Xi Jinping şi premierul Li Keqiang au cerut autorităţilor şi echipelor de salvare să-şi sporească eforturile de întrajutorare a victimelor. De altfel, premierul s-a deplasat în zona afectată la scurt timp după seism pentru a supraveghea operaţiunile de salvare.

Vestul Chinei este o zonă cu o activitate seismică intensă. În ultimele săptămâni, mai multe cutremure de mică intensitate au provocat zeci de răniţi, inclusiv în provincia Yunnan, situată tot în vest.

La 12 mai 2008, un cutremur de 8 grade cu epicentrul la Weichuan (nordul provinciei Sichuan) s-a soldat cu 90.000 de morţi şi circa 375.000 de răniţi.
Sursa: Agerpres